Nu suntem toți Chefi profesioniști, dar asta nu înseamnă că nu putem face mâncare atât sănătoasă, cât și delicioasă. În această secțiune, Cehf Daniel Dan, îți va împărtăși trucuri din bucătărie care te vor ajuta să satisfaci în mod sănătos, poftele tuturor celor dragi, fie ei mici sau mari, mofturoși sau gurmanzi. De la tehnici de gătire și combinații alimentare sănătoase la rețete plant-based cu ingrediente surpriză, dar nu numai, aici vei găsi tot ce trebuie să știi pentru a deveni un adevărat Chef în propria bucătărie sau pentru a-ți surprinde familia cu noi idei, rețete sau meniuri. Să fie cu bucurie și cu poftă de gătit!
Smoothie-urile au devenit o emblemă a mâncatului sănătos și o soluție foarte populară de a consuma mai multe alimente de origine vegetală. Aceste băuturi sunt larg răspândite grație modului facil prin care le poți prepara și servi atunci când te afli în mișcare, dar și faptului că sunt extrem de versatile și pot fi adaptate după gustul și nevoile...
Postul Paștelui este cel mai lung din an, iar dacă ți-ai propus să îl ții pe tot, atunci probabil abia aștepți să mănânci un pește gustos în zilele cu dezlegare. Dezlegarea la pește este acordată ca un ajutor în timpul perioadei de post celor care îl țin și care, desigur, nu urmează în rest o dietă alcătuită strict din...
Fie că ești din Oltenia, Moldova, Ardeal sau Muntenia, nu ai cum să nu fi încercat mucenicii – sau, cel puțin, să nu fi auzit de ei. Reprezintă, pentru mulți dintre noi, un desert preferat al copilăriei. Acel lucru pe care îl puteai mânca numai odată pe an deși, dacă ar fi după noi, l-am pregăti mai des...
Conform tradiției...
Budinca originală, gătită cu ajutorul ingredientelor de origine animală, precum ouă sau lapte, e un preparat britanic celebru în toată lumea - faimosul „pudding”. Cu toate acestea, budinci obținute din ingrediente vegetale există peste tot în lume și o preced pe cea din lumea anglo-saxonă. De exemplu, există incertitudini cu privire la originea unor budinci ca cea de orez,...
Gustările sunt perfecte pentru a-ți potoli foamea dintre mese, a evita să faci excese la mesele principale și pentru a te menține în formă și plin de energie pe tot parcursul zilei. Cu toate acestea, este esențial să faci diferența între gustările sănătoase și planificate, care te ajută să ai o alimentație diversificată, și gustările consumate excesiv și la...
Ne-am pus de acord că nucile se află în categoria alimentelor sănătoase, ba chiar încep să devină din ce în ce mai populare. Sănătatea, accesibilitatea și gustul acestora sunt doar câțiva dintre factorii-cheie pentru care tot mai mulți oameni le aleg. Dar nucile nu sunt ceva nou și mereu vrem ceva mai mult. Tocmai de aceea le găsim în...
Se știe de ceva vreme că femeile trăiesc, în medie, mai mult decât bărbații. Poate fi pentru că acestea investesc, în general, mai mult timp, efort, grijă și bani în îmbunătățirea sănătății și bunăstării lor. Sau pentru că bărbații obișnuiau să aibă locuri de muncă mai periculoase, să își asume mai multe riscuri și să contracteze mai des boli...
Cum trăim într-o societate care se află mai mereu în mișcare, încercăm să ne prioritizăm acțiunile astfel încât să avem timp să le facem pe toate. De aceea, dacă ești părinte, poate că nu te tentează gătitul împreună cu copilul tău - probabil din cauză că e mai neîndemânatic, ori pentru că nu ai răbdare să îi explici ce...
În sfârșit ai reușit să te muți singur(ă) într-o locuință, nu mai depinzi de nimeni și te simți de parcă poți trece peste orice obstacol. Însă mâncarea începe să devină o problemă atunci când realizezi că nu e mama în bucătărie să gătească și nici nu poți să îți cumperi mâncare gata făcută la nesfârșit. Trebuie, așadar, să îți...
Vara încercăm să profităm la maximum de vremea frumoasă - astfel organizăm tot felul de activități împreună cu prietenii și familia - vacanțe, drumeții, grătare ori petreceri - iar picnicurile sunt aproape nelipsite. De multe ori, însă, nu suntem tocmai atenți la ce punem în coșul de picnic și tindem să acordăm mai multă atenție cantității decât calității.
De aceea...
Cu toții ne dorim o viață cât mai activă și sănătoasă, iar mulți dintre noi încearcă să facă tot posibilul să mențină un echilibru „pe plus” atât în viața personală și profesională, cât și în alimentația zilnică - parte integrantă din ambele.
Folosirea untului și a altor tipuri de grăsimi animale sau, desigur, a uleiului vegetal când preparăm ceva la...
Deși menit inițial să fie consumat doar ca un aperitiv, müsli a ajuns astăzi unul dintre produsele alimentare-vedetă ale micului dejun în bucătării din toate colțurile lumii. Acesta a fost introdus de faimosul medic elvețian Maximilian Bircher-Benner în mesele pacienților săi, pe la 1900. Acesta știa că o alimentație bazată pe cereale, fructe și semințe va grăbi însănătoșirea lor.
De...