Acasă Nutriție și alimentație sănătoasă Cum îți dai seama că ai mâncat suficient?

Cum îți dai seama că ai mâncat suficient?

0
Cum îți dai seama că ai mâncat suficient?

 

Toți am avut momente în care, dintr-un motiv sau altul, am sărit peste o masă sau două și abia așteptăm să ajungem acasă pentru a mânca în sfârșit ceva. De cele mai multe ori, în acele momente, avem tendința de a mânca mai mult decât trebuie pentru a ne potoli foamea. Acest sentiment în care simțim că am făcut un exces apare și atunci când suntem prea distrași de televizor, laptop, telefon sau orice altceva ce ținem lângă noi  atunci când mâncăm.

Este foarte ușor este să trecem cu vederea peste semnele de sațietate pe care ni le oferă corpul nostru atunci când am mâncat suficient, mai ales  când preparatul pe care îl consumăm este atât de bun. Însă, din păcate, acele clipe frumoase în care ne bucurăm papilele gustative  pot fi eclipsate de momentele de după, în care starea de rău, declanșată de excesul alimentar , ne acaparează și parcă persistă destul de mult timp. Este așadar important să încercăm împreună să ne creăm un obicei alimentar sănătos în care învățăm care sunt semnele pe care ni le comunică corpul nostru atunci când a primit suficientă mâncare. Poate părea mai dificil la început, mai ales dacă ai crescut auzind foarte des „mănâncă tot din farfurie” și „nu irosi mâncarea”. Totuși, suntem de părere că treptat, pas cu pas, o să reușești să depăsești acest obstacol și să obții rezultatul pe care ți-l dorești.

Cele 10 trepte ale foamei

Poate suna un pic ciudat, dar aceste zece trepte ale foamei ne pot ajuta să ne dăm seama cât de plini suntem sau cât de foame ne este. De ce sunt importante? Ne pot ajuta să realizăm, aproximativ, când am avea nevoie să mâncăm sau să ne oprim din mâncat, însă o să detaliem ceva mai târziu felul în care  funcționează acest concept. Mai întâi haideți să vedem care sunt aceste trepte.

  • Slăbit și amețit: simți cum acidul gastric se agită
  • Foarte inconfortabil: parcă ești slăbit și nu te poți concentra
  • Inconfortabil: îți “chiorăie” stomacul
  • Ușor inconfortabil: începi să simți că îți este foame
  • Confortabil: ești satisfăcut, mai mult sau mai puțin, dar parcă ar mai merge puțină mâncare
  • Mai mult decât confortabil: te simți satisfăcut
  • Plin: te simți puțin inconfortabil
  • Destul de plin: te simți balonat
  • Foarte plin: îți deschizi un nasture de la pantaloni sau cămașă
  • Extrem de plin: ești atât de plin încât îți e rău

Pentru a folosi corect aceste trepte ar trebui să iei în considerare următoarele lucruri:

  • Încearcă să mănânci numai când simți că ai ajuns la treapta numărul patru sau mai jos. Ideal ar fi să nu treceți mai jos de 3 pentru că înfometarea te poate face apoi să mănânci  mai mult decât ar trebui. În plus, scăderea bruscă a glicemiei, cea care determină de fapt starea de slăbiciune și lipsa concentrării, nu este un fenomen favorabil și poate provoca în timp dezechilibre interne serioase.
  • Dacă încerci să slăbești (sperăm că pentru sănătate) ar trebui să te oprești atunci când te simți satisfăcut, dar crezi totodată că ai mai putea mânca ceva, adică la etapa 5. Poți să mai astepți câteva minute după ce termini de mâncat făcând o activitate care îți place, până primește și creierul tău semnalul că ai terminat și ești satisfăcut.
  • Dacă pur și simplu vrei să îți menții greutatea, atunci treapta 6 ar trebui să fie cea la care staționezi. Poți bea un ceai cald după ce te simți satisfăcut pentru a nu mânca prea mult.
  • Chiar dacă nu ai în plan să slăbești sau să îți menții greutatea tot ar trebui să te oprești la treapta 6 sau cel mult 7. Dacă depăsești, ajungi să te simți balonat și credem că putem cădea de acord cu faptul că nu este cel mai plăcut sentiment.
  • Dacă crezi că starea ta se află undeva între 5 și 10, atunci s-ar putea ca motivul pentru care mănânci să fie plictiseala, stresul, singurătatea, anxietatea etc. Așa că ar fi bine să stai departe de gustări sau bucătărie până ajungi la 4.
  • Singurul moment în care ar trebui să mănânci deși nu îți este foame e atunci când te trezești, cam într-un interval de o oră-două după ce te-ai ridicat din pat. Dacă sari peste micul dejun există posibilitatea să mănânci mai mult decât trebuie mai încolo.

Pe lângă a ști cât de foame îți este sau nu, este important și să știi că ai mâncat coștient. Această practică, de mindful eating, se axează pe atenția acordată mâncării. Aici nu ne referim numai la gust, miros și textură, ci și la proveniența acesteia (dacă e fast-food sau gătită acasă, ce fel de ingrediente conține preparatul, cum a fost pregătit). Sunt mai mulți pași mici și ușor de făcut prin care poți atinge mindful eating, poți citi mai multe despre subiect aici.

Mâncatul, o nevoie fizică sau emoțională?

Am stabilit faptul că noi, ființele umane, nu mâncăm numai atunci când ne este foame, ci și atunci când trecem printr-un eveniment mai stresant sau avem diferite sentimente puternice. De multe ori confundăm această dorință de a ronțăi ceva, atunci când suntem plictisiți, cu foamea. De aceea ar trebui să facem o distincție clară între acestea.

Foamea pe bază emoțională:

  • Apare atunci când nu te aștepți, dintr-o dată.
  • Pare că numai un produs anume te poate satisface.
  • Pare și urgentă, de parcă dacă nu o faci acum o să mori de foame.
  • Această „foame” pare că se simte mai tare în minte decât în stomac.
  • De obicei, înainte să mănânci, te simți inconfortabil.

Foamea fizică:

  • Vine gradual.
  • Pare că afectează numai fizicul.
  • Dispare după ce mănânci.

Știm că de cele mai multe ori mănănci de plictiseală, de aceea avem un articol special pentru asta pe care îl găsești aici.

Acum că știi când ar trebuit să te oprești din mâncat pentru a nu depăși cantitatea necesară, te poți bucura de mâncare, mai ales dacă ai aruncat un ochi și peste articolul cu mindful eating. Ne bucurăm atunci când vedem că vrei să devii zi de zi mai bine și că te putem ajuta în această aventură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.