Fursecuri Snickerdoodle

Pufoase pe interior si usor crocante la exterior, aceste fursecuri Snickerdoodle sunt aromate gratie scortisoarei si extrem de usor de facut. Fa-le de Sarbatori, pentru a le face cadou celor dragi, toamna (cand afara ploua si vrei sa te cuibaresti in fotoliu, cu o cana de golden latte in mana si cateva fursecuri pe o farfurie), de Dragobete/Ziua Indragostitilor (cand vrei sa ii faci o surpriza dulce omului de langa tine) sau de fiecare data cand ti-e pofta de ceva bun si mai sanatos decat dulciurile din comert.
TIMP PREPARARE 60 minute
PORTII 6
TIP RETETA Desert
DIFICULTATE Scazuta
PRINTEAZA RETETA
Ingrediente reteta Fursecuri Snickerdoodle
- 113 g unt vegan
- ½ cana zahar brut
- 3 linguri aquafaba
- 1 ⅓ cani faina de grau integrala
- 1 ¼ cana faina de migdale
- 2 linguri zahar de cocos
- 2 linguri amidon de porumb
- 2 lingurite scortisoara
- ¾ lingurita praf de copt
- 1 lingurita esenta de vanilie
- ¼ lingurita sare
Vrei sa pregatesti reteta? Cumpara produsele!
Mod de preparare reteta Fursecuri Snickerdoodle
- Pentru a pregati aceste fursecuri Snickerdoodle, incepe prin a preincalzi cuptorul la 176o C si a tapeta o tava termorezistenta cu hartie de copt.
- Transforma migdalele in faina, maruntindu-le fin intr-un blender vertical.
- Prepara mai intai zaharul cu scortisoara pe care il vei folosi pentru decorarea fursecurilor: intr-un bol, amesteca zaharul de cocos si ½ lingurita de scortisoara.
- Adauga untul vegan intr-un vas si mixeaza-l bine, pana devine moale si cremos (in jur de 1 minut).
- Adauga zaharul brut si continua sa mixezi untul, la viteza mediue, pana obtii o crema aerata (in jur de 1 minut).
- Adauga in vasul mixerului ingredientele umede (cele 3 linguri de aquafaba si esenta de vanilie), mixand in continuare si curatand marginile vasului periodic, pentru incorpora bine totul.
- Adauga in vas praful de copt, restul de scortisoara si sarea, incorporeaza-le in amestec, apoi toarna deasupra faina integrala si amidonul de porumb si foloseste o lingura de lemn pentru a le incorpora in aluat.
- Vei obtine un aluat de fursecuri Snickerdoodle grosier, dificil de amestecat (daca este prea lichid, completeaza-l treptat, cu cate 1 lingura de faina, pana ajunge sa aiba consistenta necesara).
- Acopera vasul mixerului si da-l la frigider 30 de minute, pentru a te asigura ca vei obtine, la final, fursecuri Snickerdoodle cu o forma frumoasa.
- Foloseste o lingurita speciala de inghetata si ia, pe rand, cate o bila de aluat rece, modeleaza-o rapid in forma rotunda, da-o prin zaharul cu scortisoara din bol si asaz-o in tava tapetata cu hartie de copt.
- Apasa cu fundul plat al unui pahar pe fiecare fursec Snickerdoodle din tava, pentru a-l aplatiza.
- Da tava la cuptorul preincalzit timp de 10-12 minute sau pana cand fursecurile Snickerdoodle devin aurii, isi maresc volumul si crapa usor.
- Scoate tava din cuptor si lasa fursecurile Snickerdoodle la racit timp de 10 minute.
Observatii reteta Fursecuri Snickerdoodle
- Din ingredientele de mai sus iti vor iesi in jur de 18 fursecuri
- Poti depozita aceste fursecuri Snickerdoodle la temperatura camerei, intr-o caserola acoperita, timp de 3-4 zile (sau le poti congela timp de pana la 1 luna).
- Poti face aluatul de fursecuri Snickerdoodle din timp, il poti tine la frigider 2-3 zile si apoi il poti lasa 30 de minute la temperature camerei, inainte de a da forma fursecurilor si a le coace, fix inainte de sosirea invitatilor la masa, de exemplu.
Stiai ca?
- Fursecurile Snickerdoodle au o origine neclara? Unele voci spun ca provin din Germania, altele din Olanda sau chiar din New England (SUA).
- O portie de migdale (28 g) coapte, fara sare adaugata, contine 13% din doza zilnica recomandata de fibre, 37% din doza zilnica recomandata de mangan si 36% din doza zilnica recomandata de Vitamina E?





