Negresa cu banane

Aceasta reteta de negresa cu banane se pregateste rapid si poate fi transformata intr-un desert care sa ajunga pentru o mana de invitati aparuti pe nepusa masa, prin dublarea cantitatilor de mai jos. Negresa cu banane contine ingrediente vegetale, deci este potrivita in perioada postului sau daca te-ai decis sa pregatesti in propria bucatarie deserturi mai sanatoase pentru toti membrii familiei tale (si mici, si mari).
TIMP PREPARARE 35 minute
PORTII 6
TIP RETETA Desert
DIFICULTATE Medie
PRINTEAZA RETETA
Ingrediente reteta Negresa cu banane
- 1 banana mare (150 g, fara coaja)
- 100 ml lapte de cocos
- 20 g unt de cacao
- 30 g pudra de roscove (karob)
- 50 g zahar de cocos
- 8 linguri aquafaba
- 50 g faina de migdale
- 80 g faina integrala de grau
- ¼ lingurita scortisoara
- 5 g praf de copt
- ½ lingurita esenta de rom
- 30 g miez de nuca
- un praf de sare
Vrei sa pregatesti reteta? Cumpara produsele!
Mod de preparare reteta Negresa cu banane
- Pentru a pregati aceasta reteta de negresa cu banane, incepe prin a incalzi (intr-o cratita) laptele de cocos, adauga apoi deasupra untul de cacao, pudra de roscove si zaharul de cocos, amestecand pana zaharul se dizolva si obtii un sos de ciocolata omogen.
- Intr-un blender vertical, mixeaza fin migdalele, pana obtii cantitatea necesara de faina de midgale.
- Preincalzeste cuptorul la 200o C.
- Paseaza bine banana, intr-un bol incapator, apoi toarna deasupra ei ingredientele lichide (aquafaba, esenta de rom si sosul de ciocolata) si cerne deasupra ingredientele uscate (faina integrala de grau, faina de migdale, scortisoara, praful de copt si putina sare).
- Toaca miezul de nuca in bucati cat de mici vrei, adauga-l in compozitia de negresa cu banane, amesteca pana o omogenizezi, apoi toarn-o intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
- Coace negresa cu banane la cuptorul preincalzit timp de 20-25 minute sau pana trece testul scobitorii.
- Lasa prajitura sa se raceasca pe un gratar, scoate-o din tava si taie-o in cuburi, romburi sau felii, dupa preferinte.
Observatii reteta Negresa cu banane
- Ingredientele din aceasta reteta de negresa cu banane sunt suficiente pentru o forma rotunda cu diametrul de 20 cm sau una patrata, de 20x20cm.
- Poti inlocui aquafaba din reteta cu 2 linguri de seminte de in lasate la inmuiat in 6 linguri de apa sau 2 linguri de agar agar lasate la inmuiat in 4 linguri de apa.
Stiai ca?
- Pudra de roscove seamana foarte mult la culoare si la gust cu pudra de cacao, fiind mult mai dulce decat aceasta – deci perfecta pentru a o inlocui in retetele de deserturi, in care poti, astfel, reduce cantitatea de zahar necesara?
- Pudra de roscove este bogata in vitamine, minerale, fibre alimentare si antioxidanti, are un indice glicemic foarte mic si nu contine cofeina, gluten, teobromina (substanta organica cu un efect excitant asupra sistemului nervos), lactoza si colesterol?
- Untul de cacao este extras din boabele de cacao coapte si zdrobite, fiind o grasime vegetala galbena pal la culoare, cu un gust si un miros care amintesc de ciocolata neagra?
- Untul de cacao contine polifenoli si grasimi (saturate, mono- si polinesaturate), care ajuta imunitatea, inima, creierul, cad inflamatia si echilibreaza hormonii?
- Din resturile ramase de la procesarea boabelor de cacao, dupa extragerea untului, se obtine pudra de cacao?





