Avocado Guacamole

Timp citire:

Sigur ai auzit de renumitul Guacamole. Este un preparat de origine mexicană foarte gustos. Îl poți consuma ca sos și poate fi o umplutură numai bună pentru cartofii copți. Poți întinde pur și simplu sos de guacamole pe o felie de pâine prăjită sau pe niște rondele de grâu. Și pe lângă gust, te bucuri și de câteva avantaje – avocado este un fruct sănătos și foarte bogat în grăsimi benefice, vitamine și nutrienți. Îți recomandăm acest preparat într-o seară de vizionat filme cu prietenii sau într-o dimineață în care simți că ai nevoie de mai multă energie.

TIMP DE PREPARARE   10 de minute 

PORȚII  1-2

TIP REȚETĂ  Aperitiv

DIFICULTATE   Scăzută

PRINTEAZĂ REȚETA

Print Friendly, PDF & Email


Ingrediente:

  • 1 avocado mare sau 2 avocado medii (bine copt/coapte)
  • 1 roșie mică tăiată mărunt
  • ¼ ceapă roșie tăiată mărunt
  • 1 cățel de usturoi tocat mărunt sau zdrobit
  • 2 linguri suc de lămâie
  • 1 ½ linguriță fulgi de drojdie
  • ¼ linguriță sare
  • Opțional: 2 lingurițe sos dulce de ardei iute

 

Vrei să pregătești rețeta? Cumpără produsele!

Sare roz de Himalaya

Sare roz de Himalaya

Fulgi de drojdie uscată

Mod de preparare:

  • Taie avocato în jumătăți și, cu grijă, îndepărtează sâmburele.
  • Scoate pulpa de avocado cu lingura și zdrobește cu furculița adăugând imediat sucul de lămâie și restul ingredientelor.
  • Amestecă bine și poți să servești imediat.

Știai că?

  • Gustul și textura fructului avocado depinde de regiunea din care provine. Avocado cultivat în Florida are un conținut mai scăzut de grăsime și mai ferm, în timp ce avocado Hass, din Mexic, este perfect pentru piure.
  • Avocado poate fi un înlocuitor pentru unt. Îl poți pisa și întinde pe pâine, îl poți adăuga în rețete. În plus, fiind verde, poți da o notă cromatică mai simpatică preparatelor în care-l incluzi.
  • Drojdia inactivă conține complexul de vitamine B, minerale și aminoacizi. Se folosește pentru a îmbunătăți valoarea nutritivă și gustul mâncărurilor, având un gust asemănător brânzeturilor. Se poate folosi și ca agent de legare (înlocuitor de ou).
  • Un avocado poate produce până la 500 de fructe/an, dar media este de 150.
Daniela Dan
Daniela Dan
Pasiunea pentru bucătăria vegană a început din dorința de a-și hrăni sănătos familia. Treptat, după o serie de cursuri de formare și multe ore petrecute în bucătărie, pasiunea a evoluat spre profesie. Chef Daniela iubește să combine gusturi, culori, arome și texturi. Dacă ai dileme legată de rețete, gust, asocieri culinare, forme de prezentare, Daniela este omul potrivit căruia să îi ceri o opinie. Și garantat ți-o va da abia după ce o va fi testat în bucătăria proprie, unde zilnic se întâmplă multă magie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

spot_img

Postari recente

20+ de rețete cu tofu pe care poți să le prepari în post sau în orice dietă vegetariană sau plant-based

Știm că uneori poate fi mai greu să găsești ideile potrivite în bucătărie, mai ales atunci când ții post sau urmezi o dietă vegană...

Tot ce trebuie să știi despre tofu

În zilele noastre, tofu este un aliment din ce în ce mai comun. În ultima vreme, multă lume este curioasă să afle ce este...

Tofu de casă

Această rețetă te învață cum să pregătești tofu în propria bucătărie, din boabe de soia – rețeta perfectă în post - sau dacă te-ai...

Articole din aceeasi categorie

20+ de rețete cu tofu pe care poți să le prepari în post sau în orice dietă vegetariană sau plant-based

Știm că uneori poate fi mai greu să găsești ideile potrivite în bucătărie, mai ales atunci când ții post sau urmezi o...

Tot ce trebuie să știi despre tofu

În zilele noastre, tofu este un aliment din ce în ce mai comun. În ultima vreme, multă lume este curioasă să afle...

Tofu de casă

Această rețetă te învață cum să pregătești tofu în propria bucătărie, din boabe de soia – rețeta perfectă în post - sau...