Salată grecească – dar cu năut
Clasica salată grecească este făcută din roșii, brânză feta, măsline, castraveți, ceapă și ulei de măsline. Însă ce faci atunci când ai intoleranță la lactoză?
De aceea Chef Daniela Dan îți propune o alternativă cel puțin la fel de gustoasă la această salată, care o să îți aducă aminte de plimbările lungi pe plajele Mării Egee. Să nu uităm că este și ușor de făcut. Ce mai aștepți? Pornește playlistul pentru gătit și să ne apucăm de treabă!
TIMP DE PREPARARE 20 minute
PORȚII 4/6
TIP REȚETĂ Salată
DIFICULTATE Scăzută
PRINTEAZĂ REȚETA
Ingrediente rețetă salată grecească cu năut
- 3 roșii
- 2 castraveți
- o ceapă mică roșie
- 150 g tofu cu sare SanoVita
- ½ cană măsline kalamata (fără sâmburi)
- 800 g năut fiert
- ¼ cană suc de lămâie
- 2 linguri de ulei de măsline
Vrei sa pregatesti reteta? Cumpără produsele!
Cum se prepară salata grecească cu năut
- Începem, desigur, prin prepararea năutului.
- Pui năutul într-un vas mare și adaugi apă cât să acopere de 6-7 ori volumul lui. Îl lași la înmuiat de seara până dimineața. A doua zi, îl scurgi de apă și îl speli bine, după care îl pui la fiert în multă apă (de două ori volumul lui).
- Atunci când apare spuma știi că a început să fiarbă. Dai focul la flacără mică și-l lași aproximativ o oră și jumătate sau două ore. Dacă mai este nevoie de apă, adaugi pe parcurs apă clocotită.
- O să îți dai seama că a fiert atunci când bobul strivit este moale și cremos.
- Îl lași să se răcească complet și după îl pui la frigider 2-3 zile (dacă îl vei consuma imediat) sau îl pui în caserole (ori pungi) mai mici sau mai mari, pentru a-l păstra pe termen lung la congelator. În acest al doilea caz, înainte de a pregăti rețete din năut, lăsați-l la decongelat câteva ore.
- Acum, că știi cum să ai oricând năut la îndemână, putem trece la salata propiu-zisă.
- Spălăm și tăiem legumele în bucăți la fel de mici ca năutul. Tăiem și tofu, tot în bucățele mici – și le punem pe toate într-un bol.
- Adăugăm năutul împreună cu celelalte ingrediente, punem lămâia și uleiul de măsline și amestecăm totul cu blândețe.
Gata, te-ai ales cu o salată! Nimic mai simplu.
Pe fundul vasului s-ar putea să se adune suc de la roșii, poți să îl scurgi sau, dacă îți place, să îl consumi la final cu pâine.
Știai că?
- O altă denumire pentru salata grecească este Horiatiki, cuvânt care în limba română s-ar traduce ca salată rustică/țărănească;
- Salata, în Grecia, crește în mod natural numai în lunile de iarnă, astfel că o salată grecească tradițională nu conține frunze de salată – pentru că Horiatiki era consumată preponderent vara.
- Spre surprinderea noastră, această salată nu face parte din bucătăria grecească veche – asta pentru că roșiile au devenit populare în gastronomia elenă abia la sfârșitul secolului al XIX-lea.
[…] aici. Năutul e cunoscut mai ales pentru că se folosește în humus, dar poate fi introdus și în salate, supe, tocănițe și o mulțime de alte feluri de mâncare. Să vedem cum îl putem transforma […]
Buna ziua!
Sa stiti ca eu maninc mereu prosuse SANO VITA.naut ,soia,tot felul de prosuse SANO VITAseminte floarea soarelui la pungi de 500 gr.saptaminal,seminte dovleac etc.. de toate ce faceti.Sint fan la cumparat produsele Dvoastra..
Bafta.sa fiti mereu la fel de buni
Mulțumim mult!