Acasă Rețete Salate Salata Tabbouleh cu bulgur

Salata Tabbouleh cu bulgur

4
Salata Tabbouleh cu bulgur

salata taboulehSalata Tabbouleh, de origine libaneza, este una dintre cele mai sanatoase salate la care te-ai putea gandi. Plina de vitamine importante pentru organismul tau gratie legumelor din compozitie, bogata in fibre si suficient de consistenta, datorita bulgurului adaugat, ea poate fi o masa perfecta pentru oricine, chiar si pentru persoanele care incearca sa elimine kilogramele in plus.

TIMP PREPARARE   30 minute

PORTII   4

TIP RETETA   Salate

DIFICULTATE   Scazuta

PRINTEAZA RETETA

Print Friendly, PDF & Email


  Ingrediente reteta Salata Tabbouleh cu bulgur

  • 3 legaturi mari patrunjel
  • 1 legatura ceapa verde
  • 100 g bulgur
  • zeama de la o lamaie
  • 4 linguri ulei de masline
  • 4 rosii potrivite si bine coapte
  • cateva frunze de menta

Vrei sa pregatesti reteta? Cumpara produsele!

  Mod de prepararereteta Salata Tabbouleh cu bulgur

  • Bulgurul se pune intr-un castron, se toarna deasupra apa care clocoteste, pana cand aceasta il acopera bine si se lasa deoparte timp de minim 20 de minute, pentru a se inmuia si umfla.
  • Taie tulpinile tari si groase ale patrunjelului si toaca-l foarte marunt. La fel si frunzele de menta.
  • Ceapa verde se curata si se toaca, la fel, marunt.
  • Rosiile se taie cubulete mici. Daca lasa zeama, aceasta nu se va arunca, ci se va adauga si ea in castronul cu salata.
  • Bulgurul hidratat, racit si bine scurs, patrunjelul, rosiile si ceapa se pun intr-un caston mare, se adauga uleiul de masline, sare dupa gust, zeama de lamaie si se amesteca bine.
  • Salata Tabbouleh se da la frigider pentru o jumatate de ora inainte de servire.

  Observatii reteta Salata Tabbouleh cu bulgur

  • Daca te grabesti, in loc sa torni apa fierbinte peste bulgur si sa il lasi sa se umfle, poti sa il pui la fiert pentru 3-4 minute. Daca ai adaugat mai multa apa decat avea nevoie bulgurul, cea care ramane neabsorbita dupa timpul mentionat se va scurge bine. Iti poti da seama ca este gata atunci cand isi dubleaza volumul si nu mai este tare, ci moale si pufos.
  • Nu este obligatoriu ca salata Tabbouleh cu bulgur sa fie lasata la frigider 30 de minute inainte de a fi consumata, dar in acest interval aromele ingredientelor se vor intrepatrunde si preparatul tau va fi si mai gustos.
  • Spre deosebire de multe alte salate din legume cu frunze verzi, salata Tabbouleh este buna de mancat si frageda chiar si a doua zi dupa preparare, intrucat atat textura patrunjelului, cat si a cepei verzi este una mai ferma, care nu se inmoaie la fel de usor.
  • Salata Tabbouleh (pronuntata „salata tabule” si numita si salata libaneza sau salata cu patrunjel) poate fi consumata ca atare sau servita pe post de garnitura.
  • Daca vrei, poti sa deviezi putin de la varianta originala a retetei si sa folosesti cuscus sau quinoa in aceasta salata, in loc de bulgur, ai sa vezi ca iese la fel de buna.
  • Daca nu iti place aroma racoritoare pe care o da menta, poti sa o omiti dintre ingrediente.

  Stiai ca?

  • Salata Tabbouleh este una dintre cele mai populare preparate libaneze, pe locul 2 dupa celebrul si mult indragitul humus?
  • Patrunjelul contine (in afara de vitaminele A, K si cele din complexul B) vitamina C in mai mare concentratie decat lamaia, mai mult fier decat spanacul si mai mult fluor decat oricare alt aliment? Iata numai cateva dintre motivele pentru care ar trebui sa gatesti acest preparat mai des si sa nu folosesti patrunjelul doar pentru ciorbe.
Sumar
recipe image
Denumire Reteta
Salata Tabouleh cu bulgur
Autor
Publicat la
Timp preparare
Rating
51star1star1star1star1star Based on 73 Review(s)

4 COMENTARII

  1. Am pregătit aceasta salata si este minunata! Nu te poți opri din mâncat, dar, din fericire nu are asa multe calorii. Are un gust extrem de bun si este foarte racoritoare.

    • Draga Georgeta, nici nu stiu e as mai putea spune, ai rezumat perfect calitatile salatei Tabbouleh: gustoasa, racoritoare, fara multe calorii. Ne bucuram ca ti-a placut reteta si te invitam sa revii cu impresiile si chiar sugestiile tale privind retetele noastre sau retete care nu sunt pe blog, dar pe care le-ai incercat si ti-au placut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.