Acasă Gătesc gustos Șapte sortimente de budinci pentru gustările tale

Șapte sortimente de budinci pentru gustările tale

0
Șapte sortimente de budinci pentru gustările tale

Șapte sortimente de budinci pentru gustările tale

Budinca originală, gătită cu ajutorul ingredientelor de origine animală, precum ouă sau lapte, e un preparat britanic celebru în toată lumea – faimosul „pudding”. Cu toate acestea, budinci obținute din ingrediente vegetale există peste tot în lume și o preced pe cea din lumea anglo-saxonă. De exemplu, există incertitudini cu privire la originea unor budinci ca cea de orez, despre care se crede că ar fi apărut în același timp în țări precum Turcia, Mexic, China sau India – toate aceste spații culturale revendicând-și budinca!

În ziua de azi, ingredientele necesare pentru prepararea unei budinci sunt la îndemâna oricui și există nenumărate combinații pe care le poți încerca. În continuare, noi îți propunem șapte sortimente gustoase de budinci pe care să le prepari repede și să-i surprinzi pe cei dragi cu un desert inedit!

 

  1. Budincă de chia

Budinca de chia e una dintre cele mai populare și des întâlnite gustări vegane, atât grație ușurinței cu care se prepară, dar și faptului că poate fi adaptată și modificată pentru gusturile oricui.

O rețetă specială de budincă de chia pe care ți-o recomandăm este cea în stilul băuturii Piña colada, cu ananas și cocos. Nu trebuie decât să lași la frigider semințe de chia amestecate cu lapte vegetal și de cocos, fulgi de nucă de cocos, sirop de agave și puțină esență de vanilie și să pregătești la blender un piure din ananas cu care să asezonezi budinca.

Poți obține un alt sortiment de budincă raw-vegană din chia, integrând fructe de sezon în rețetă.

 

  1. Budincă de tapioca

Originară din Braziliei, tapioca e, de fapt, amidonul extras din rădăcina arbustului de manioc. Poți face și tu o budincă din tapioca cu karob, dacă vrei un preparat cremos, aromat și cu gust de cacao. Tot ce ai de făcut este să hidratezi perlele de tapioca și să le gătești alături de lapte de cocos, puțină apă, sirop de arțar și pudră de karob.

Dacă vrei să încerci o rețetă mai răcoroasă, cu fructe, poți încerca și budinca de tapioca cu pepene galben sau pe cea cu alte fructe de sezon, la alegere.

 

  1. Budincă de orez

Un alt tip de budincă extrem de versatilă este cea de orez, fapt datorat diferitelor soiuri de orez pe care le poți folosi, toate bogate în nutrienți benefici organismuluiO rețetă clasică de budincă de orez poate fi obținută doar cu orez brun, lapte de orez, stafide și puțină scorțișoară sau miere pentru gust.

De asemenea, budinca de orez cu zmeură este la fel de ușor de preparat, tot ce ai nevoie în plus este o banană congelată și o mână de zmeură. Iar dacă ai prin cămară puțin unt de arahide, poți obține o budincă din orez cremoasă, perfectă pentru gustarea copiilor tăi.

 

  1. Budincă de mei

Meiul este, de asemenea, o cereală versatilă, având un gust ușor dulceag, plăcut, numai bun pentru deserturi. Iar dacă îți plac deserturile cu multe fructe, atunci budinca de mei cu cocos, ananas, merișor și caise este perfectă pentru tine! Meiul doar se fierbe și se combină cu restul ingredientelor, obținând  o gustare savuroasă și hrănitoare, care să îți țină de foame.

În schimb, dacă vrei să te bucuri de gustul  unui desert cu aromă de ciocolată, dar la fel de sănătos, încearcă budinca de mei și karob.

 

  1. Budincă de caju

Tot ce ai nevoie pentru o budincă de caju este o cană de nuci caju, una de fructe de pădure congelate, puțin lapte de cocos, vanilie și sirop de curmale, pentru un gust deosebit. Fiindcă se prepară prin mixarea ingredientelor într-un blender, această budincă îți va lua mai puțin de 10 minute și este perfectă pentru diminețile pline, în care vrei să pregătești ceva și rapid, și sănătos!

 

  1. Budincă de bulgur

Bulgurul este specific zonei mediteraneene și este folosit în numeroase preparate, sărate sau dulci. Budinca de bulgur este perfectă pentru a fi servită caldă, în zilele mai friguroase. De asemenea, rețeta propusă de noi este extrem de aromată, fiind pregătită prin fierberea bulgurului împreună cu nucă de cocos, stafide, scorțișoară și cuișoare. Budinca de bulgur este un preparat sățios și este perfect integrat drept gustare în prima parte a zilei, datorită faptului că îți ține de foame și îți asigură energia de care ai nevoie.

 

  1. Budincă de lime

Dorești un desert mai special cu ajutorul căruia să-i surprinzi pe cei dragi? Atunci încearcă o rețetă gustoasă de budincă de lime. Doar cu puțină zeamă de lime, două fructe de avocado, lapte și cremă de cocos, poți obține un preparat aerat, răcoros, cu un gust puțin acrișor. Acest preparat are textura unui mousse, nu necesită gătire și poate fi făcut în 10 minute.

 

Desigur, acestea sunt doar câteva sugestii de budinci. După cum am amintit mai devreme, budincile vegane sunt extrem de populare și există nenumărate combinații pe care le poți încerca. Nu este necesar să urmezi întocmai o rețetă – dacă ai ingredientul de bază (chia, tapioca, orez, mei etc.), combină alte ingrediente sau fructe pe care le ai la îndemână și poți obține deserturi surprinzătoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.