FULGI MARI DE OVĂZ 500G
 

Se remarca prin continutul bogat de carbohidrati, fibre de buna calitate si proteine. Persoanele care mananca fulgi de ovaz la micul dejun au mult mai multa energie. Se pot consuma in diverse retete sau cu lapte, iaurt, suc de fructe. 

Pe tine ce te face fericit? Mirosul cafelei proaspat rasnite dimineata devreme, o vacanta intr-un loc exotic, o promovare la job, zambetul copilului tau, primii fulgi de zapada, primul ghiocel? Sunt lucruri care ne aduc emotia in suflet si ne impresioneaza pe toti. Stiai insa ca sunt si alimente care te fac fericit?

Da, e adevarat. Fericirea poate sta in gustul care iti place, in asocierea acestui gust cu momente importante si placute din viata (tortul de la serbarea casatoriei, cozonacul bunicii) sau in insasi compozitia unui aliment, in continutul sau nutritional. De exemplu, produsele din fulgi de ovaz si alte cereale integrale sunt bogate in vitamina B1, zinc, seleniu, fosfor, mangan si magneziu, componente nutritive importante pentru functionarea optima a creierului, imbunatatind starea de spirit si tinand la distanta depresia. Nu este caz singular. Acelasi lucru se intampla in cazul semintelor de dovleac, spanacului sau binecunoscutei ciocolate, insa despre acestea cred ca stii deja destule lucruri. Ovazul insa, cel de care am pomenit prima oara, este un produs ieftin si usor de preparat, usor si sanatos de introdus in alimentatia personelor mature si chiar a bebelusilor. Si desi ovazul poate intra in componenta a sute de retete, este, totusi, destul de putin cunoscut si putin folosit fata de beneficiile pe care le ofera. Despre aceste beneficii ne-am propus sa discutam in continuare si sa descoperim impreuna de ce este unul dintre alimentele preferate la micul dejun de Regina Elisabeta a Marii Britanii.

Fulgii de ovaz – o scurta istorie

Ce sunt cerealele integrale? Pentru ca am primit deseori aceasta intrebare de la consumatorii produselor SanoVita, vom porni de la ea expunerea noastra.

Cerealele sunt compuse din trei parti: invelisul exterior (tarata) care contine fibre, vitamine si minerale dietetice, endospermul, adica partea principala, bogata in amidon si germenii, cea mai mica parte a bobului, sursa buna de acid folic, Omega 3, vitamina E, fosfor si magneziu. Gasim pe piata fiecare dintre aceste componente pentru plantele la care ele se consuma, sau cereale integrale,  adica  produsele brute, nerafinate, carora nu li s-a indepartat nici invelisul exterior al bobului si nici germenii.

Intre ele, ovazul (numit stiintific Avena sativa) este o planta erbacee cerealiera cu tulpina de tip pai si inflorescenta in forma de spic, din care se consuma semintele. El este cultivat in tari cu clima temperata, cum este si Romania. Desi in ultima perioada nu mai este atat de raspandit ca pe vremea cand exportam masiv in strainatate, importante suprafete sunt inca cultivate in Transilvania, vestul tarii si nordul Moldovei. Conditii bune de vegetatie pentru ovaz se gasesc si in zona mai umeda din sudul si nord-estul tarii.

Multa vreme, acesta a fost folosit pentru hrana animalelor, dar imediat ce oamenii de stiinta l-au studiat indeaproape si i-au descoperit beneficiile pentru organism, l-au adus pe masa noastra si au facut bine. De fapt, in Romania il aveam inca din anii '80 pe masa, la micul dejun, pentru ca era unul dintre ingredientele principale ale surogatului de cafea numit familiar nechezol.

Ovazul poate fi introdus in alimentatia ta atat sub forma de fulgi, cat si de faina. De asemenea, din ovaz se obtine un foarte gustos lapte vegetal. Dintre toate formele care exista pe piata, fulgii de ovaz sunt, de departe, forma cea mai cunoscuta si mai usor de inclus in alimentatia ta zilnica, intrucat au cea mai larga arie de acoperire in materie de retete si sunt cel mai simplu de integrat in preparate.

Care este drumul ovazului, de la seminte la fulgi? Concret, nu este un drum foarte simplu, fiecare etapa trebuie parcursa cu grija, in asa fel incat consumatorul sa poata sa se bucure pe deplin de toate beneficiile acestui produs. Boabele de ovaz sunt recoltate la maturitate, curatate de impuritati si apoi decojite, pentru a obtine crupele de ovaz. Aceste crupe trebuie supuse apoi unui tratament de absorbitie a umezelii, tratament care le va impiedica sa rancezeasca. Bine uscate, sunt transformate in fulgi cu ajutorul aparaturii industriale si apoi ambalate. Fulgiii de ovaz se pot importa, dar sunt cateva firme mari care ii produc chiar si la noi in tara.

Fulgii de ovaz, ca si celelalte cereale, pot fi stocate timp de mai multe luni intr-un loc racoros si uscat. Daca temperatura devine extrem de calda, ei se pot depozita in frigider. Atat in varianta de cereala integrala, cat si in cea de fulgi, se pastreaza pe parcursul mai multor luni (pana la 1 an), cum spuneam, in locuri racoroase si uscate, in ambalaj etans. Totusi, daca ai apucat de deschizi ambalajul, este indicat sa ii consumi cat mai repede, de aceea nu te grabi sa cumperi cantitati mari odata, ci numai cat intentionezi sa mananci in urmatoarele cateva zile.

In timp ce in Romania sau alte tari europene ovazul este un produs mai putin cunoscut si utilizat decat graul si porumbul, in tarile anglo-saxone reprezinta un aliment de baza in alimentatie, este comercializat intens si poate fi gasit in forme mai mult sau mai putin prelucrate, de la ovaz integral, pana la fulgi, faina, copt la abur sau la cuptor. Asadar, daca vei calatori in spatiul britanic, de exemplu, cauta in magazine produse din categoria generica oatmeal (mancare din ovaz). Da, poti sa iti hranesti copilul cu ovaz si in calatorii. Uita-te dupa Scottish Oats sau Rolled Oats si, neaparat, nu rata Oatcake, adica painea scotienilor, un fel de turtita plata preparata din ovaz.

Daca nu stiai, produsele de tip oatcake sunt atestate documentar in Scotia anului 43 D.Hr., ulterior devenind populare si in Marea Britanie, unde  regina Elisabeta a II le consuma in mod regulat la micul dejun.

Principalele beneficii ale fulgilor de ovaz

Termenul de ovaz (si latinescul sau stramos, avena) provine dintr-un cuvant sanscrit care insemna fericire. Acesta este primul si cel mai important indiciu care ne vorbeste despre beneficiile pe care ovazul le aduce organismului uman.

Ovazul este, alaturi de grau, cereala cu mai bogat continut in proteine (13-15%) dominand insala continutul de acizi grasi asentiali in speta acidul linoleic. De asemenea, se remarca prin continutul de fibre, 100 g de fulgi de ovaz uscati, furnizand aproape jumatate din necesarul zilnic de fibre al unui adult. Acestea au un rol important in managementul greutatii corporale, oferind satietate de durata si diminuand apetitul. Deci, poate fi folosit cu incredere si de persoanele care doresc sa slabeasca, si de catre cele care vor sa-si mentina greutatea optima. Totodata, ovazul reprezinta un aliment recomandat in majoritatea situatiilor de convalescenta, datorita proprietatilor nutritive pe care le are, precum si capacitatii de sustinere a proceselor de refacere a florei bacteriene intestinale si de normalizare a tranzitului intestinal. Copiii, reprezinta si ei, o categorie speciala, in alimentatia carora este de dorit sa existe regulat preparate pe baza de ovaz.

Ovazul contribuie, prin continutul sau de lizina (mai mare decat al altor cereale), la sinteza proteinelor in organism. Este benefic pentru toata lumea, cu precadere persoanelor cu o alimentatie in general dezechilibrata, care nu consuma suficiente fibre alimentare si sufera de constipatie, precum si vegetarienilor sau veganilor care doresc sa-si completeze aportul de aminoacizi esentiali.

Contraindicatii ale consumului de ovaz

Ovazul poate sa nu fie bine tolerat de cei care sufera de alergie  la nichel. In ceea ce priveste persoanele care sufera de boala celiaca (intoleranta la gluten), ovazul poate fi consumat, daca in timpul procesului tehnologic nu a fost in nici un fel amestecat cu proteinele de grau. Ovazul nu contine, in mod natural, gluten. Motivul pentru care este pus pe lista cerealelor cu gluten vizeaza contaminarea acestuia cu gluten care se intampla frecvent, fiind fie cultivat langa cereale cu gluten, fie procesat alaturi de aceste cereale. Contaminarea se poate produce foarte usor si nu se observa ”cu ochiul liber”. Sunt necesare linii speciale de productie pentru produse fara gluten, total separate de restul liniilor. Astfel, cand gasim ovaz gluten free, nu inseamna ca i-a fost extras glutenul, ci ca producatorul ne asigura ca ovazul a fost protejat de orice contact cu gluten, in toate fazele de productie (cultivare, recoltare, procesare).

In general, ovazul este bine tolerat atat de copii, in alimentatia carora poate fi introdus inca din etapa de diversificare, cat si de catre adulti, fiind un aliment foarte hranitor cu multiple beneficii pentru sanatate, contraindicat doar in cazuri patologice foarte specifice (ex. afectiuni in care aportul de fibre trebuie limitat)

Ce vitamine si minerale contin fulgii de ovaz

Ovazul reprezinta o sursa nutritiva excelenta de carbohidrati si fibre, care ne dau energie, vitamine si minerale: contine toata gama de vitamine B (cu exceptia B12 - daca produsul nu a fost imbogatit cu B12 de producator, si ne furnizeaza 40 - 50% din necesarul zilnic din urmatoarele minerale: fosfor, seleniu, zinc, mangan, magneziu, si aproximativ 25% din necesarul de fier (100 g de ovaz uscat, negatit). De asemenea, este cunoscut pentru bogatia sa in compusi antioxidanti care ajuta la protejarea sistemului circulator de ateroscleroza si pentru betaglucan, care poate ajuta persoanele cu diabet zaharat de tip 2 la reglarea nivelului de glucoza din sange.

Beneficii pentru sanatate ale fulgilor de ovaz

Beneficiile consumului de ovaz pentru sanatatea ta sunt multiple:

  • Continutul sau ridicat de fibre contribuie la functionarea corecta a intestinului si ajuta, deci, la digestie
  • Creste nivelul de energie, datorita continutului de carbohidrati complecsi.
  • Ajuta la scaderea colesterolului
  • Sprijina normalizarea greutatii corporale, pentru ca iti da senzatia de satietate si astfel diminueaza apetitul.
  • Gratie compusilor fenolici azotati, este un bun antiinflamator si ar putea impiedica inmultirea celulelor tumorale.
  • Contribuie, prin continutul sau de lizina (mai mare decat al altor cereale), la sinteza proteinelor in organsim.Regleaza nivelul glucozei din sange

Cum te ajuta in dieta fulgii de ovaz

Daca vrei sa afli cum te ajuta fulgii de ovaz sa slabesti, hai sa vedem impreuna cateva informatii despre continutul lor nutritional. Un bol (230g) de fulgi de ovaz preparati inseamna:

  • 165 de calorii
  • 4 g fibre
  • 6 g proteine
  • 3.5 g grasimi
  • 28 g carbohidrati
  • 0 g colesterol

Datorita continutului mare de fibre solubile si insolubile, fulgii de ovaz creeaza senzatia de satietate si scad apetitul, determinand un consum mai mic de calorii prin alimentatie pe parcursul zilei. Sigur, ei nu sunt suficienti pentru a te transforma dintr-o persoana supraponderala intr-una cu o silueta de vis: trebuie sa mai adaugi la asta si obiceiuri sanatoase: mese regulate, odihna suficienta si miscare. Daca o vei face, cantarul nu va mai fi un instrument de tortura si se va grabi sa iti recompenseze eforturile.

Fulgii de ovaz, un aliment important pentru sportivi

Fulgii de ovaz sunt foarte potriviti in alimentatia persoanelor care practica sporturi de anduranta, cum ar fi alergarea, inotul sau ciclismul, dar nu sunt exclusi nici din dieta celor care practica si alte sporturi in genul culturismului, pentru ca au capacitatea de a oferi organismului energie de durata, datorita continutului ridicat de carbohidrati complecsi, cu absorbtie lenta. Pentru a beneficia din plin de proprietatile lor si a-ti imbunatati performanta in timpul antrenamentelor, inainte de maraton sau alte competitii sportive, include fulgii de ovaz in dieta ta obisnuita, de la micul dejun si pana la prajiturile de case preparate cu ajutorul lor.

Fulgii de ovaz si beneficiile pentru ten

Poti da fulgilor de ovaz si alte utilizari importante pentru frumusetea ta, in afara de includerea in dieta cu fulgi sau tarate de ovaz: ii incluzi in prepararea unor masti naturale pentru ten. Crezi ca bunicile noastre isi pastrau frumusetea cu produse cosmetice profesionale? Nici vorba si nu ar trebui sa le cauti nici tu, cel putin pana cand nu ai incercat beneficiile mastilor pentru fata naturale, care, in plus, te costa mult mai putin.

In cazul in care tenul tau este este uscat, deshidratat si lipsit de stralucire, poti prepara o masca revigoranta: combina doua linguri de fulgi de ovaz si doua linguri de apa de trandafiri sau chiar apa simpla, plata imbuteliata sau fiarta si racita. Amesteca bine pana cand compozitia se omogenizeaza si aplica masca pe fata cu miscari circulare. Las-o sa stea timp de 20 de minute si apoi clateste cu apa calda.

Ti-a aparut un cos seara, iar maine ai o intalnire importanta? Exista un remediu simplu, tot bazat pe fulgi de ovaz. Amesteci o lingurita de  fulgi cu apa calda pana cand obtii o compozitie cremoasa. Il aplici pe zona problema, masand usor, tot cu miscari circulare. Lasi sa actioneze intreaga noapte, eventual cu un tifon de protectie deasupra, ca sa nu murdaresti perna pe care dormi. Va face minuni!

Alte utilizari interesante ale fulgilor de ovaz

Scrub natural pentru corp din fulgi de ovaz

Poti crea singur un scrub natural pentru corp combinand trei linguri de fulgi de ovaz, o lingura de sare de mare nerafinata sau zahar si putin ulei de masline. Amesteca pana cand obtii o pasta cu o textura foarte asemanatoare cu cea a produselor de gen din comert. Granulele de sare si fulgii de ovaz au o actiune  exfolianta, in timp ce uleiul va ajuta pielea la hidratare. Se recomanda folosirea imediat dupa dus, pe pielea care este uda, cu porii deschisi.

Atunci cand ai pielea iritata de cauza arsurilor solare, eruptiilor cutanate, sau pur si simplu cand pielea este foarte uscata si te confrunti cu o senzatie neplacuta de mancarime, rasfata-te intr-o baie in care adaugi la fulgi de ovaz. Uite cum trebuie sa faci: umpli cu fulgi de ovaz un saculet de panza subtire sau o bucata de tifon, o legi bine, ca fulgii sa nu se raspandeasca si o tii in apa calda din cada timp de o ora, chiar inainte de baie. Vei vedea cat de reconfortant este efectul acestui tratament!

Fulgii de ovaz in alimentatia bebelusilor

Multa lume se intreaba cum sa aleaga cerealele pentru bebelusi. Sa stii ca fulgii de ovaz pot fi introdusi in dieta micutului tau inca de la 6 luni, pentru ca fac parte din lista de cereale recomandate. Pentru a-i gati poti folosi un aparat special pentru fiert orezul sau, si mai simplu, metoda clasica de fierbere in apa. In functie de varsta copilului, ii poti combina cu iaurt sau transforma in piure.

Cele mai simple retete cu fulgi de ovaz

Cu fulgi de ovaz iti poti pregati niste biscuiti absolut deliciosi sau paine de casa, dupa modelul scotian despre care discutam la inceputul expunerii noastre. Ai sa reusesti, de asemenea, sa ingrosi cremele prea lichide sau pateurile prea moi. 

Retete inedite cu fulgi de ovaz

Utilizarile fulgilor de ovaz in bucataria ta sunt, asa cum am mai spus, cu sutele. Poti cauta pe internet sau, in functie de imaginatie, compune chiar tu retete cu fulgi de ovaz.  Daca te simti lipsit de inspiratie, iata o reteta de chiftelute cu fulgi de ovaz si nuca, extrem de apreciata de consumatorii de produse Sano Vita.

Reteta chiftelute din fulgi de ovaz cu nuca

Ingrediente:

  • 4-5 linguri de nuca macinata
  • 2 cani de fulgi de ovaz fin
  • 1/4 de cana de pesmet
  • 4 linguri de faina de in (seminte de in macinate in rasnita de cafea)
  • 2 cartofi cruzi, rasi pe razatoarea mica
  • 4 linguri de fulgi de drojdie inactivi
  • 6 catei de usturoi
  • 1 lingurita de sare
  • ½ de lingurita de piper
  • 1 lingurita de amestec ardelenesc macinat
  • 1 lingura de cimbru pudra
  • 50 ml de ulei de floarea-soarelui presat la rece, ulei de cocos sau de masline
  • apa minerala cat sa rezulte un aluat asemanator chiftelelor din carne.

Mod de preparare Reteta chifelute din fulgi de ovaz

Cartofii se rad pe razatoarea mica, usturoiul se piseaza, se amesteca bine toate ingredientele si se adauga putina apa minerala. Se formeaza chiftelutele, se asaza in tava pe hartie de copt, se dau la cuptorul bine incins timp de 15 minute, apoi se intorc pe partea cealalta pana se coc bine. Se pot servi cu garnitura de orez integral, legume si sosuri. Secretul acestor chiftele consta in condimentarea lor.

Pofta buna!

Declarație nutrițională
per 100g
Valoare energetica
1525kJ/ 360 kcal
Grasimi
2.7 g
din care acizi grasi saturati
0 g
Glucide
71.2 g
din care zaharuri
1.8 g
Fibre
2.6 g
Proteine
11.4 g
Sare
0.2 g
Fier
4.7 mg (32.8% VNR)
Magneziu
123 mg (33% VNR)
Zinc
3.8 mg (37% VNR)
Vitamina B1
1.6 mg (145.5% VNR)
Vitamina B2
0.7 mg (50% VNR)
Vitamina B6
0.8 mg (57.2% VNR)
VNR
valoarea nutrițională de referință

Fulgi de ovăz integral (Origine UE).



Alte produse din aceeasi categorie:

Produse recomandate

Recenzii

Fii primul care scrie recenzia la acest produs !

Produs adăugat la wishlist