Ne poate fi somnul afectat de sport?
Exercițiul fizic este unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri pe care le poți deprinde. Dar, ca toate lucrurile sănătoase, nu vine atât de ușor pe cât am spera. Știm cu toții stereotipul abonamentului la sală de început de an la care renunțăm deja după ce trece ianuarie. De câte ori ne-am apucat de o rutină de exerciții fizice și ne-am spus că „de data asta va fi de lungă durată”? Însă nu totul decurge mereu conform planului.
Unul dintre principalele motive rămâne oboseala. Ultimul lucru pe care ai chef să îl faci seara, după 8 ore de muncă extenuantă, este exercițiul fizic, să te agiți și să transpiri. Și, deși chiar așa este la început, dacă tragi de tine și reușești să duci la capăt măcar o săptămână sau două, vei vedea că activitatea fizică după muncă devine chiar o plăcere. Nu doar că elimină stresul pe moment, dar îți ajută și somnul și îți oferă o doză de energie pentru restul serii.
Cum ajută sportul, mai exact, somnul?
Chiar dacă poate suna ciudat, până în acest moment, cercetătorii nu știu exact cum exercițiul fizic îmbunătățește somnul. Ce au observat aceștia, însă, este că un exercițiu fizic moderat, precum jumătate de oră de aerobic, are drept efect prelungirea somnului adânc din timpul nopții, partea din somn în care ne odihnim și recuperăm cel mai mult energia pentru a doua zi.
Trebuie să facem observația că o activitate fizică intensă pe parcursul serii poate avea efectul opus si anume o stare de euforie sau excitabilitate nervoasă, făcând dificilă instalarea somnului. Așadar, aerobicul, o plimbare ușoară în aerul rece al serii sau alte exerciții care nu solicită într-un mod excesiv organismul reprezintă alegerea ideală pentru un somn mai bun.
Combate stresul și anxietatea
Nopțile lungi în care nu reușim să închidem un ochi timp de ore întregi din cauza stresului și anxietății nu este, probabil, nimic nou pentru mulți dintre noi. De multe ori, nici nu este nevoie de un motiv foarte solid pentru a ne ține toată noaptea treji și anxioși față de un eveniment de a doua zi. Ne putem foi pe o parte și alta doar din cauza unor griji inventate chiar de noi. Activitatea fizică, în schimb, ne determină creierul să elimine anumite substanțe care reduc deopotrivă stresul și anxietatea, lăsându-ne mintea mai limpede și nopțile mai liniștite.
Trebuie să fii și obosit ca să te poți odihni
Cu cât ești mai activ pe timpul zilei, cu atât mai mult te va împinge corpul tău să adormi. Nu înseamnă prin asta ca te încurajăm să te forțezi în fiecare zi până la extenuare, ci pur și simplu să încerci să ai o zi cât mai activă. Chiar și o plimbare scurtă, urcatul scărilor, mersul pe jos în locul taxiului, toate acestea cumulate ne ajută să adormim mai ușor și să avem somnul mai odihnitor.
Pe timpul pandemiei, mai mulți psihologi și cercetători din mai multe țări au observat un fenomen al somnului deficitar. Pe de o parte, vorbim de persoanele obișnuite să aibă o viață activă care s-au trezit dintr-odată blocați pe același scaun din sufragerie în fața laptopului mai multe ore pe zi. Pe de altă parte, e clar că stresul provocat de o perioadă ca aceasta și-a lăsat și el amprenta în mod clar.
Ambele cazuri însă, fie ele griji sau sedentarism, sunt acutizate atunci când sportul, forma prin care reduceau efectele lor nocive, devine mai greu de practicat. Sălile de forță sunt închise, iar jogging-ul cu mască nu e chiar cea mai plăcută activitate.
Sfatul experților este să continuăm să facem sport. Fie că găsim un mod de a face aerobic acasă în sufragerie, de a ridica greutăți, de a ieși la alergat sau măcar de a urca scările și a merge pe jos oricând este posibil, toate ne ajută să avem un somn mai odihnitor. Iar, a doua zi, ne vom simți și mai pregătiți să o luăm de la capăt. Putem înlocui cercul vicios cu un cerc virtuos al activității fizice și odihnei pe măsură!