Acesta este un proiect de creativitate culinară cu rețete reinventate și mâncare vegană contemporană cu care sa creștem sănătos.
Chef Mădălina Roman culege cele mai populare retete traditionale vegetariene si le reimaginează cu ingrediente noi.
Sau creează rețete complet noi, pentru ca fiecare masă să fie hrănitoare și cu gust foarte bun.
Mădălina este o artistă culinară vizionară. Formată la Institutul Paul Bocuse din Lyon, ea îmbină tehnici noi de gastronomie cu noua bucătărie românească.
Creațiile sale sunt un efort cu zeci de încercări până să ajungă în farfurie. Te invităm să le încerci cu toată familia!
Inspirată din „crema de zahăr ars”, un simbol al rafinamentului urban din perioada interbelică, această versiune vegetală păstrează sufletul rețetei originale, dar îl traduce în alt limbaj. Textura fină din ovăz și amidon se îmbină cu aroma de vanilie și cu perele caramelizate în pudră de roșcove și anason stelat, pentru un gust cu note de caramel, cacao și malț.
Deși conopida nu era un ingredient central în bucătăria dacică, ea a devenit populară în Europa în secolele XVI–XVII, iar în România în secolul al XIX-lea, prin influențele otomane și europene. Tradițional, salata de conopidă fiartă cu maioneză și usturoi era un preparat obișnuit la mesele de familie. Imaginează-ți o cremă vibrantă, cu conopida mărunțită fin ca un cous-cous dens, quinoa gătită, usturoi vioi, mărar proaspăt și maioneză vegană mătăsoasă – un echilibru între aromă, densitate și prospețime.
Icrele de amaranth cu chia nu sunt o simplă imitație vegetală, ci o reinterpretare a unei tradiții adânc înrădăcinate în bucătăria românească. Semințele de amaranth, o comoară proteică uitată, redau perfect perla icrei, iar chia leagă totul cu delicatețe. Gustul este discret, mineral, iar textura e exact cât trebuie de vibrată, o propunere neo-contemporană care respectă trecutul.
Această halvă vegetală, cu structură densă dar fină, își are rădăcinile în tradiția bizantină și în obiceiurile de post din Balcani și Orientul Apropiat. Inspirată din rețetele de „halvas semolina”, a fost adusă în spațiul românesc prin schimburi culturale și adaptată cu ingrediente locale. În varianta de față, include semințe de chia, tahini, cremă de fistic, ciocolată neagră și fructe deshidratate - un echilibru între tradiție și modernitate.
Uneori, cele mai simple ingrediente ascund cele mai surprinzătoare povești. Inspirată din vechi preparate românești precum „laptele de bou” și „curcubete cu lapte”, această supă rece împletește tradiția fermentării naturale cu texturi contemporane: castraveți sau dovlecei murați la soare, fulgi de ovăz, mărar proaspăt și un strop de istorie reinterpretată.
În satele din Moldova și Maramureș, găluștele de post erau făcute din cartofi fierți, griș sau mămăligă rece, uneori umplute cu prune uscate ori ceapă călită, servite în sosuri simple din nuci, semințe de floarea-soarelui sau din cânepă. Laptele de cânepă, obținut prin zdrobirea și fierberea semințelor, era un aliment hrănitor și sacru. Această rețetă aduce în prezent acel filon vegetal arhaic, cu tofu și spanac verde, într-o compoziție moale, cu aromă de usturoi și verdețuri, scăldată într-un sos catifelat de cânepă.
Când vorbim despre praz, vorbim automat despre Oltenia, unde această legumă este o emblemă gastronomică. Rețeta pleacă de la prazul umplut tradițional, dar într-o formă lejeră, vegetală: cu tofu și năut în umplutură și un sos barbeque cu roșcove, care aduce un gust afumat-dulceag, echilibrat de condimente aromate.
În 1806, în colecția boierească „Rețete și secrete, bucate boierești din Moldova”, apar deserturi precum „zalatină de lapte” și „zalatină de cafea cu lapte” – rafinate, răcoritoare, asemănătoare cu panna cotta. Inspirată de aceste rețete uitate, am creat o variantă vegetală, cu agar-agar, semințe de cânepă și alune de pădure, bogată în gust și textură cremoasă.
Există deserturi care nu se uită. Așa sunt papanașii fierți, găluște moi născute în satele de munte, unde simplitatea era virtute, iar fiecare masă avea suflet. Rețeta păstrează spiritul rustic, dar le oferă o notă contemporană: semințe de chia, mei, ovăz și griș, completate cu pesmet auriu, cremă de fistic și sos acrișor de fructe de pădure.
În Transilvania, gulia este un ingredient de bază în gospodăriile tradiționale, urcând în topul preferințelor după cartof și ceapă. Plecăm de la rețeta clasică, dar o gătim într-o versiune proaspătă și vegană: gulie crudă, subțire și crocantă, umplută cu quinoa și piure fin de mazăre aromat cu verdețuri, completată de maioneză vegană cu mărar.
Inspirată din poveștile de demult, din vocea caldă a unei mame care freca cu răbdare fasolea fiartă cu lingura de lemn, această rețetă este regândită cu respect pentru simplitatea autentică, dar și cu curaj în aromele contemporane. Am pregătit o pastă cremoasă de fasole albă, cu legume coapte și usturoi copt, completată de tofu crocant marinat în condimente aromate.
Cu siguranță îți mai aduci aminte de gustul ardeilor umpluți din copilărie. Rețetele vechi trezesc mereu amintiri, gusturi familiare, mirosuri care încălzesc sufletul și scene dintr-un timp în care mâncarea era simplă, dar făcută cu răbdare și suflet. Așa se naște și această rețetă: pleacă de la clasicul ardei umplut, pregătit cu făină din semințe de dovleac, quinoa și legume.