Acasă Sport și fitness La ce să te aștepți când începi serios cu sportul

La ce să te aștepți când începi serios cu sportul

0
La ce să te aștepți când începi serios cu sportul

Practicarea unui sport nu ar trebui să reprezinte o simplă activitate pe care o strecori în programul tău doar din obligație sau teamă. Din contră, sportul este esențial în viața noastră. Tocmai de aceea ar trebui să descoperim ce activitate anume ne priește. La ce schimbări în bine sau provocări să te aștepți atunci când te apuci de un sport.

 

Beneficiile sportului, resimțite pe termen scurt și lung

Cel mai probabil nu vei reuși să-ți schimbi complet viața și obiceiurile după un singur antrenament și nici nu vei reuși să-ți atingi obiectivele din prima. Însă pot garanta că primele semne că trăiești apar fulgerător și se resimt de la primul antrenament.

Starea generală de bine ți se îmbunătățește. Începi să gândești mai limpede și mai rapid, reflexele ți se vor îmbunătăți din ce în ce mai mult. Apoi, peste o lună, două, trei, un an, vei resimți și acele schimbări pe termen lung. Și cu siguranță vei reuși să-ți atingi obiectivele sportive – cum ar fi să scapi de surplusul de greutate, de exemplu.

Iar unul dintre cele mai impresionante lucruri este că nu te vei mai simți singur/ă în lupta cu afecțiunile, virozele, reumatismul sau insomnia. Vei avea mușchii mai tonifiați, corpul tău va deveni mai flexibil, iar funcționarea inimii ori a plămânilor va fi în mod cert mai bună.

Cu timpul, puțin câte puțin, sportul își va face loc în prioritățile tale. Vei deveni tot mai dornic/ă de a înțelege mai multe despre sportul practicat, despre limitele tale și, cu multă perseverență, poți ajunge chiar să performezi în acel sport. Desigur, pentru mulți dintre noi performanța nu este unul dintre obiective, ci mai degrabă să ne regăsim pe noi înșine sau să petrecem mai mult timp în natură. Iar acest lucru este perfect normal și corect. Atât timp cât tu te simți bine practicând un sport, nu trebuie să impresionezi pe nimeni – totul vine de la sine.

 

Provocările de la început

Odată ce vine vremea să te apuci de sport sau să faci primul antrenament, apar însă și „inamicii”. Parcă începe să te doară „într-o parte”. Îți amintești că n-ai terminat de văzut un film sau un serial. Mai ai ceva de gătit, abia te-ai îmbrăcat în echipament și deja te simți obosit. Ți se pare că vine ploaia sau ți-e pur și simplu somn.

Aceștia sunt doar câțiva dintre factorii care te împiedică de cele mai multe ori să te apuci de treabă. Nimeni nu scapă de acești „adversari” ai sportului. Dar tocmai aici se joacă meciul psihologic, pe care este imperios necesar să îl câștigi pentru a-ți continua călătoria în lumea unică a sportului.

Iar după ce te apuci într-un final de sport și treci prin primele antrenamente, poți să dai și de primul „punct mort”, când simți că nu mai poți, până aici a fost și e mai ușor să nu faci nimic în schimb. Dar, cu turație maximă, îl ignori și imediat vei ieși din impas. Trebuie să reții că nu ești singur/ă în acest parcurs. Și, de exemplu, la sportivii de performanță este și mai dificil. Nu degeaba se zice în lumea sportului că performanța începe de la „nu mai pot, înainte”!

Periodic, vei trăi această senzație, aceste praguri. Dar pe măsură ce treci de experiențele inițiale și începi să vezi acele beneficii pe termen lung de care vorbeam la început, vei vedea cât de ușor este să continui și să învingi orice sentiment de neputință sau frustrare.

 

Găsește diverse moduri de a face față momentelor dificile

Atunci când întâmpini un moment de impas în timpul unui antrenament, poți folosi următorul exercițiu, care pe mine mă ajută de peste 30 de ani la jogging, în lupta cu secundele și starea de confort.

Îmi imaginez în timpul alergării că am un meci. Si vizualizez desfășurarea lui, ce aș face, cum aș reacționa și așa mai departe. Sau îmi planific sau analizez o întâlnire, un antrenament la academie, o activitate unde sunt implicat. Sau poate exersez în gând un interviu cu un reporter imaginar.

În funcție de viața și experiențele fiecăruia, putem găsi o ocupație sau o situație la care să ne îndreptăm atenția. Astfel, reușim să ne „păcălim” puțin creierul. Să nu mai fie atent la alergare sau la efortul depus în antrenamentul respectiv.

 

Cu timpul, te vei obișnui să depui un efort susținut. Și nu ți se va mai părea o corvoadă să faci chiar și cele 30 de minute de activitate fizică recomandate zilnic. Iar acestea se vor transforma în 45 sau 60, poate chiar mai mult. Orice sport ai alege, important este să te simți în largul tău practicându-l, iar restul va veni de la sine – știți voi, zi de zi mai bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.