Acasă Frumusețe și îngrijire Măștile faciale pregătite în acasă din ingrediente naturale, secretul unui ten sănătos

Măștile faciale pregătite în acasă din ingrediente naturale, secretul unui ten sănătos

0
Măștile faciale pregătite în acasă din ingrediente naturale, secretul unui ten sănătos

Secretul unui ten frumos și sănătos constă în grija pe care o acorzi în fiecare zi pielii tale. Cu siguranță știi că pentru a avea un ten mai sănătos și mai luminos trebuie să te pregătești aplicând cremă cu factor de protecție solară pentru fiecare ieșire prin parc sau la plajă și să îi oferi pielii curățarea, exfolierea și hidratarea de care are nevoie. Măștile de față sunt cea mai bună soluție pentru hidratarea și îngrijirea tenului, iar atunci când acestea sunt făcute în casă din ingredinete naturale, succesul este garantat.

Uneori, poți fi tentat/ă să apelezi la metode complicate sau costisitoare de îngrijire a tenului, însă răspunsul se află mai aproape de casă sau… de bucătărie. Fiindcă există o varietate de măști de față naturale care au la bază ingrediente prezente în orice bucătărie, este ușor să-ți faci chiar tu măști cu ingrediente naturale, hrănitoare și ușor de pregătit, pentru o seară relaxantă la finalul unei zile lungi sau pentru o după-amiază de weekend.

În rândurile care urmează îți vom prezenta câteva din măștile de față pe care poți să le faci în casă cu ingrediente naturale pe care le gasești în magazinul online SanoVita.

Care sunt beneficiile măștilor faciale făcute în casă și cum acționează ele?

Măștile faciale te pot ajuta să îți hidratezi tenul și să îl menții sănătos. De cele mai multe ori, o mască pe care o aplici timp de câteva minute poate avea efecte minunate asupra pielii, atât timp cât folosești ingrediente de calitate, blânde cu pielea și dacă le aplici regulat, dar fără a abuza.

Dacă alegi ingredientele cu atenție, o mască de față facută în casă poate fi ca un smoothie din super alimente pentru rutina ta zilnică. Să faci o mască în casă durează doar câteva minute, iar rezultatul este un ten iluminat aproape instant! Fie ca vrei o mască pentru un ten gras sau te lupți cu niște coșuri nesuferite, exita o rețetă pentru fiecare problemă.

Pregătirea tenului înainte și după aplicarea unei măști faciale

Pentru a spori efectul benefic al unei măști faciale, fie ea cumpărată sau facută în casă poți urma câțiva pași simpli de pregătire a tenului atât înainte, cât și după aplicarea acesteia.

Ca și în cazul unei maști faciale cumparate, înainte de aplicarea unei măști faciale în casă, este esențial să îți cureți tenul de orice alte impurități care s-ar fi putut acumula la nivelul pielii. Poți face acest lucru prin spălarea feței cu apă și produse simple de curățare, adaptate nevoilor tenului tău. În plus, poți aplica măștile faciale, în special pe cele de curățare, după un duș, dat fiind că aburii și apa caldă vor ajuta la deschiderea porilor și pătrunderea mai ușoară a ingredientelor naturale în ten. Pregătirea pielii înainte de o mască este poate la fel de importantă ca masca propriu-zisă, ajutând absorbția nutrienților și maximizându-le efectele.

 

Pentru îndepărtarea unei măști faciale, îți poți spăla fața cu apă rece, pentru a stimula închiderea porilor. Evită totuși să freci prea tare masca în ten atunci când o îndepărtezi, pentru a evita iritarea pielii, mai ales dacă în compoziția ei ai folosit ingrediente exfoliante cum este zahărul brut. Poți folosi chiar și un prosop moale și umed pentru a îndepărta masca. De asemenea, aplică un produs hidratant cât timp tenul este încă puțin umed. Acest pas poate menține pielea hidratată pentru mai mult timp, ajutând totodată în a spori efectele benefice ale măștii.

Cum aplicăm corect măștile de față făcute în casă?

Fiindcă mai devreme aminteam că ar trebui să aplicăm regulat măști faciale, însă fără a abuza, este esențial să trecem în revistă și câteva lucruri despre frecvența și modul de aplicare. Chiar dacă folosești ingrediente naturale pentru masca ta faciala, nu uita că efectele asupra tenului sunt majore, iar aplicarea abuzivă poate face mai mult rău decât bine.

Astfel, o regulă generală este că nu ar trebui să aplici o mască facială mai mult de o dată sau de două ori pe săptămână și, cu siguranță, nu ar trebui să aplici o mască în fiecare seară. Desigur, poți urma o altă rutină și frecvență dacă te consulți și urmezi recomandarea unui specialist.

În ceea ce privește durata de aplicare a unei măști, evită să o ții pe ten pentru prea mult timp și, mai mult decât atât, evită să aplici o mască peste noapte. Dacă aplici o mască pentru 10-30 de minute, ar trebui să fie de ajuns pentru ca tenul să absoarbă nutrieții de care are nevoie.

Și, desigur, nu folosi în măștile tale ingrediente despre care știi că îți pot provoca alergii sau iritații la nivelul pielii. Un simplu truc pe care îl poți adopta înainte de aplicarea unei măști este să aplici o cantitate mică din mască pe o porțiune restrânsă a pielii de la încheietura mâinii sau pe gât, timp de 2-3 minute, pentru a testa dacă ești alergică la vreunul din ingrediente. Totuși, dacă folosești doar ingrediente naturale, despre care știi că nu-ți provoacă iritații, și prepari chiar tu masca naturală pentru față, nu ar trebui să-ți faci probleme.

Nu în ultimul rând, ia în considerare să aplici masca cu o pensulă curată, cum sunt cele moi, folosite în aplicarea machiajului. Prin folosirea unei pensule poți aplica masca mai repede și mai uniform pe toată fața, fără a irosi pe degete o parte din mască.

Măști de față homemade pentru tenul matur – soluții antirid la îndemâna ta

Cauți o mască de față antirid făcută în casă ușor și rapid? Atunci am selectat pentru tine câteva măști faciale cu ingrediente hrănitoare și naturale.

1. Mască de față cu ulei de cocos și avocado

Studiile efectuate până acum arată că antioxidanții din uleiul de cocos ar putea ajuta la încetinirea apariției ridurilor și a procesului de îmbătrânire a pielii. Uleiul de cocos este în mod natural antibacterian și antifungic, ajutând la curățarea în profunzime a pielii, fără a o irita. De asemenea, uleiul de cocos este un agent minunat de hidratare, pătrunzând mai adânc în piele – perfect pentru un ten matur. Pentru a te asigura că beneficiezi din plin de calitățile uleiului de cocos asigură-te că îți cureți bine fața după aplicarea măștii pentru a evita blocarea porilor.

Poți obține o mască facială blândă cu pielea și cu un miros minunat amestecând patru lingurițe de ulei de cocos, un avocado mai mic pasat și opțional una-două lingurițe de nucșoară. Lasă masca să acționeze timp de maximum 15 minute.

O alta idee de mască cu ulei de cocos pentru un ten matur este: o linguriță de ulei de cocos ecologic cu două lingurițe de miere și o lingură de ceai verde. Este recomandat să lași această mască să acționeze timp de aproximativ 10 minute.

Alege ulei de cocos extravirgin, ecologic!

ulei-de-cocos-ecologic-500-ml

Pentru o mască de față în casă cu efect garantat, încearcă uleiul de cocos extravirgin.

 

 

2. Mască de față cu făină orez

Măștile faciale cu făină de orez ar putea avea efectul unui ten mai luminos și revigorat, precum și cu o minimă protecție împotriva razelor UV. De asemenea, măștile ce conțin făină sunt recomandate mai degrabă persoanelor cu un ten mai gras, pentru o exfoliere a pielii și un efect de catifelare, însă nu este exclus nici celor cu tenul mai uscat.

Pentru o mască de luminare a tenului cu efect antioxidant, amestecă aproximativ o jumătate de cană de ceai verde cu două linguri de făină de orez (pe care o poți obține prin râșnirea orezului într-un blender) și o linguriță de zeamă de lămâie. Aplică pasta astfel obținută timp de 15 minute.

O altă rețetă este obținută dintr-o lingură de făină de orez amestecată cu jumătate de linguriță de ulei de măsline, cât să obții o pastă mai groasă, pe care să o aplici pentru maximum 5-10 minute.

3. Mască de față cu aloe vera și castraveți

Măștile faciale cu aloe vera și castraveți sunt un clasic al îngrijirii tenului, însă măștile făcute în casă au ingrediente naturale, fără alți aditivi și parfumuri adăugate. Cu ingredientele potrivite, o astfel de mască poate avea un efect răcoritor, ce calmează pielea, în special în lunile calde, când expunerea la soare este mai ridicată și pierdem mai multă apă din organism prin transpirație.

Atât castravetele cât și aloe vera conțin antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi și îmbunătățesc producția de colagen și elasticitatea pielii. În acest fel, o mască de față din castraveți și aloe vera te pot ajuta să îți menții un ten cu aspect tânăr pentru mai mult timp.

Pentru această mască, mixează într-un blender unu-doi castraveți potriviți, până obții o pastă omogenă. Amestecă această pastă de castravete cu pulpă sau gel de aloe vera (poți găsi un astfel de gel de aloe vera în plafare, fără alte ingrediente adăugate). Aplică apoi amestecul obținut într-un strat potrivit și lasă masca pe față timp de 10-20 de minute sau până când se usucă.

Pentru o variantă puțin mai complexă, adaugă peste pasta de castraveți și pulpa de aloe vera două linguri de iaurt și câteva picături de zeamă de lămâie.

4. Mască de față antirid cu avocado și semințe de in

O altă mască care ar putea preveni apariția ridurilor și încuraja diminuarea acestora este cea cu avocado și in. Semințele de in din mască conțin antioxidanți și, pe lângă efectul antirid, ajută pielea să rămână catifelată și fermă, având un efect ușor exfoliator. Iar avocado poate ajuta la hidratarea tenului.

Nu trebuie decât să pasezi într-un blender un avocado împreună cu două lingurițe de semințe de in și una de miere, până obții o pastă omogenă. Poți lăsa masca să acționeze timp de aproximativ 15 minute.

Alege semințele de in bogate în uleiuri sănătoase, pentru o mască de față eficientă!

Semințele de in reprezintă o sursă vegetală foarte importantă de acizi graşi Omega-3, importanți în combaterea inflamațiilor. Pot fi consumate în alimentație, cât și în cosmetică pentru a oferi pielii elasticitate și vitamine.

 

5. Mască de față cu miere și pudră de karob (roșcove)

Karobul sau pudra de roșcove nu este un bun înlocuitor al pudrei de cacao doar în prăjituri și nu are efecte benefice asupra pielii doar dacă este ingerat, ci este benefic și în cosmetică, putând fi la fel de ușor integrat în măști faciale. Karobul are în principal efecte antirid asupra pielii datorită antioxidanților, însă studiile arată că ar putea sprijini și refacerea acesteia.

Pentru o mască simplă, amestecă bine o linguriță de karob cu o linguriță de miere și două lingurițe de lapte sau o orice alt lichid – suc de castraveți spre exemplu. Ar trebui să obții o pastă destul de groasă, însă poți adăuga mai multă pudră de karob dacă este prea lichidă. Lasă masca să acționeze pe ten timp de 15-30 de minute apoi îndepărteaz-o.

Pudră de roșcove deshidratată, pentru o mască de față eficientă!

Pudra de roșcove deshidratată aduce numeroase beneficii organismului, fiind bogată în antioxidanți ce ajută la combaterea stresului oxidativ. Poate fi folosită cu succes și în măștile faciale vitaminizând pielea.

Măști de față pentru acnee făcute din ingrediente naturale

De asemenea, pe lângă măștile prezentate anterior, avem și alte idei pentru cei/cele care caută o mască de față pentru coșuri făcută acasă.

1. Mască de față făcută în casă cu ovăz pentru un ten acneic

Pe lângă efectul exfoliant, fulgii de ovăz conțin antioxidanți și au proprietăți antiinflamatorii, fiind totodată o bună sursă de nutrienți, precum vitamina B și E sau minerale.

Pentru această mască nu trebuie decât să fierbi într-un vas fulgii de ovăz, adăugând aproximativ o parte de ovăz la trei părți de apă. Nu adăuga alte ingrediente, precum zahăr sau sare. În schimb, poți pune un praf de turmeric. Lasă compoziția să se răcească și aplic-o drept mască pentru 20-30 de minute.

Pentru o mască antiacneică cu ingrediente naturale, folosește Fulgii de Ovăz integral de la SanoVita.

2. Mască de față cu turmeric

Dacă la masca precedentă am adăugat o cantitate mică de turmeric în masca cu ovăz, de data aceasta turmericul va fi ingredientul vedetă. Acesta are un efect natural antiseptic, antibacterian și antiinflamator. Contrar așteptărilor, turmericul poate avea un efect calmant asupra tenului acneic sau iritat.

Combină o jumătate de linguriță de turmeric cu aproximativ o lingură de miere. Lasă cele două ingrediente să stea timp de 5 minute, timp în care poți aplica un strat de oțet pe ten – poți sări peste acest pas, dacă dorești. După ce ai aplicat oțetul, aplică pe ten și pasta de turmeric și miere timp de 15-20 de minute.

3. Mască de față cu praf de copt

Praful de copt este antiinflamator la nivelul pielii, iar lămâia adăugată în această mască are proprietăți de exfoliere a tenului. Ia în considerare că, din cauza proprietății fotosensitive a lămâii asupra pielii, este bine să aplici această mască seara și să aplici cremă de protecție solară a doua zi, dacă știi că vei petrece mai mult timp în razele soarelui.

Amestecă câte o linguriță de zeamă de lămâie și praf de copt împreună cu o lingură de miere și aplică pasta obținută pentru 10-15 minute, clătind bine tenul cu apă călduță după îndepărtarea măștii, fără a freca însă pielea prea tare.

4. Mască de față cu avocado

Avocado poate fi folosit și într-o mască împotriva acneei, putând stimula producția de colagen și regenerarea celulelor. Avocado ajută și la hidratarea pielii, datorită grăsimilor naturale.

Pasează un avocado bine copt într-un bol, adăugând peste o lingură de miere și sucul de la un sfert până la o jumătate dintr-o lămâie. Poți folosi această mască pentru a o aplica restrâns, doar în zonele tenului în care acneea este prezentă într-o mai mare măsură, lăsând masca cu avocado să acționeze timp de 10 minute.

5. Mască de față cu miere și tărâțe de psyllium

După cum deja bine ai observat, mierea se regăsește în mai toate rețetele de măști faciale de casă pentru acnee și ten iritat. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece mierea naturală are proprietăți ce combat bacteriile dăunătoare, putând să calmeze inflamația și roșeața. Poți aplica mierea naturală pe zone afectate sau doar pe câteva coșuri, timp de aproximativ 10-15 minute. Dar în amestec cu o linguriță cu tărâțele de psyllium hidratate în 5 linguri cu apă, poate fi un exfoliant delicat în special pentru tenul problematic.

Citește și ghidul nostru complet despre beneficiile tărâțelor de Psyllium

 

Măști de față hidratante pentru tenul uscat

Dacă uneori ai vrea să oferi tenului tău mai multă luminozitate, atunci trebuie să încerci o mască hidratantă pentru ten uscat făcută acasă.

1. Mască de față cu avocado și iaurt

După cum am amintit, avocado are proprietăți hidratante și, dacă păstrezi puțin din avocado pe care îl servești la prânz într-o salată, poți obține o minunată mască facială.

Adaugă până într-o jumătate de avocado pasat într-un bol, amestecându-l cu 2-3 linguri de iaurt și o linguriță de miere. Lasă masca de față făcută în casă să acționeze timp de 10-15 minute sau până când se usucă.

2. Mască de față cu cartof și pepene

Două ingrediente pe care nu le-ai alătura niciodată, cartoful și pepenele, fac o bună mască facială. Împreună, cele două plante au un efect hidratant, conținând o varietate de fitonutrienți și antioxidanți.

Pasează un cartof fiert nu foarte mare, asemenea consistenței unui piure fin, apoi adaugă 2-3 linguri de pepene roșu pasat, alături de 2 lingurițe de miere. Aplică masca timp de 20 de minute și bucură-te de beneficiile combinației inedite.

3. Mască tropicală cu banană și portocală

Pe cât de delicioasă, pe atât de benefică tenului, masca cu banană și portocală ajută la hidratarea delicată a pielii.

Pasează jumătate de banană împreună cu 1-2 linguri de suc de portocală proaspăt stoarsă și o lingură de miere. Aplică compoziția într-un strat consistent, timp de aproximativ 20 de minute. Nu doar că te alegi cu o mască de față bună, ci și cu jumătate de bol de fructe proaspăt tăiate.

4. Mască de față cu migdale și lavandă

Pentru o altă mască cu aromă îmbietoare, poți alege să-ți faci o mască hidratantă obținută din băutură de migdale (blendază 5 migdale în 200 ml apă, apoi strecoară) și lavandă, pentru un efect răcoritor, catifelat și un miros plăcut care va persista și după ce înlături masca. Migdalele conțin vitaminele B6, C și E, dar și calciu și magneziu, revigorând pielea atunci când este integrată în măști faciale.

Combină două linguri de băutură din migdale, o lingură de miere și 2-3 picături de ulei esențial de lavandă. Peste această compoziție lichidă, adaugă treptat făină de ovăz până când obții o pastă groasă, dar maleabilă. Aplică masca pe față și las-o să acționeze timp de 15-20 de minute.

5. Mască de față cu zahăr brun și ulei de cocos

Dacă te confrunți cu un ten ușor uscat, însă care să nu prezinte iritații, poți încerca o mască cu dublu efect, de hidratare și exfoliere, ce conține două ingrediente la îndemâna oricui.

Amestecă bine 2 lingurițe de zahăr brut cu 2 lingurițe de ulei de cocos și aplică pasta granulată astfel obținută pe ten timp de 10 minute, fără a freca prea tare pielea. Folosește mișcări circulare blânde pentru aplicare, la fel și la îndepărtare.

Alege zahar brut nerafinat, cu conținut natural de melasă!

Zaharul brut nu contine coloranţi sau aditivi alimentari. Este obtinut prin procedee simple, bazate pe principiul pastrarii melasei naturale a trestiei de zahar si nu pe rafinarea ei. Melasa are în conținut vitamine şi minerale: calciu, fier, potasiu şi magneziu.

Principalele avantaje ale măștilor făcute în casă

În primul rând, măștile faciale făcute în casă îți oferă posibilitatea să nu irosești alimente pe care deja le ai prin frigider, cum ar fi fructele, legumele, iaurtul sau băuturile vegetale, și alimentele de prin cămară, precum ovăzul, orezul și multe altele. În plus, pe termen lung, măștile de casă implică și un cost mult mai avantajos.

Faptul că le faci în casă te asigură și de calitatea măștilor obținute și de faptul că nu conțin parabeni, parfumuri puternice sau alte substanțe adăugate pe care le poți găsi în măștile din comerț. Pe termen lung, prepararea și utilizarea măștilor de față făcute în casă te poate asigura de un efect pozitiv pe termen lung.

Bucură-te și tu de minunatele măști faciale făcute în casă, cu o varietate de opțiuni pentru toate tipurile de ten și care au la bază ingrediente din orice bucătărie. Este ușor să-ți faci acasă măști de față naturale, hrănitoare și ușor de pregătit cu ingrediente naturale de la SanoVita!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.