Acasă Nutriție și alimentație sănătoasă Ce sunt tărâțele de Psyllium: beneficii, contraindicații, administrare și cum să le incluzi în dietă

Ce sunt tărâțele de Psyllium: beneficii, contraindicații, administrare și cum să le incluzi în dietă

0
Ce sunt tărâțele de Psyllium: beneficii, contraindicații, administrare și cum să le incluzi în dietă

Psyllium, cunoscută pentru efectele sale prebiotice benefice, poate juca un rol semnificativ în îmbunătățirea sănătății digestive, oferind ajutor în tratarea unei game variate de afecțiuni gastrointestinale. Tărâțele de Psyllium au un caracter expandabil în contact cu lichidele, motiv pentru care sunt și deosebit de sățioase. Cel mai adesea, acestea sunt utilizate în dietele alimentare, dar servesc și ca agent de îngroșare pentru diferite preparate.

Citește mai departe pentru a descoperi numeroasele beneficii ale târâțelor de Psyllium, de ce intră în categoria superalimentelor, cum se administrează, ce contraindicații există și cum să te bucuri de proprietățile lor în dieta zilnică. 

Ce este Psyllium?

Psyllium (Plantago psyllium) este o plantă din familia pătlăginei (Plantaginaceae), cu origini în principal în India, dar cultivată și în țări precum Spania sau Franța. Denumită și ispaghula, această plantă este apreciată pentru semințele sale, din care se obțin tărâțe bogate în fibre solubile, cu beneficii semnificative pentru sănătate. 

Tărâțele conțin o concentrație impresionantă de fibre solubile, în special un tip de fibră numită mucilagiu. Această fibră este remarcabilă pentru capacitatea sa de a absorbi apă și de a forma o substanță vâscoasă, ceea ce le conferă numeroase proprietăți benefice pentru organism, cum ar fi: proprietăți depurative, emoliente și calmante, acționând în același timp ca un pansament pentru mucoasa intestinală.

Utilizarea tărâțelor de Psyllium nu este un fenomen nou; de fapt, această plantă a fost folosită de secole în medicina tradițională indiană Ayurveda pentru tratarea problemelor digestive. Planta a fost menționată pentru prima dată în textele ayurvedice clasice, care datează de peste 2.000 de ani. În timp, cunoștințele despre beneficiile acestor tărâțe au ajuns în întreaga lume, devenind un ingredient popular în industria alimentară și în suplimentele alimentare.

Informații nutriționale și proprietățile tărâțelor de Pysllium

Psyllium conține compuși cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, care pot contribui la reducerea inflamației și la combaterea stresului oxidativ. Aceste beneficii pot susține sănătatea cardiovasculară și pot proteja celulele împotriva deteriorării. În plus, Psyllium nu conține gluten în mod natural, făcându-l adecvat pentru persoanele cu boala celiacă sau sensibilitate la gluten.

Citește și 8 cereale fără gluten, pline de sănătate!

Conform analizei în 100 de grame de tărâțe de Psyllium se regăsesc:

  • Calorii: 375 kcal
  • Proteine: 5g, 10 % din doza zilnică recomandată
  • Grăsimi: 6.3g, 8% DZR, dintre care acizi grași saturați – 2.5g, 12% DZR
  • Carbohidrați: 75g, 27 % DZR
  • Fibre dietetice: 10g, 36 % DZR
  • Calciu: 50mg, 4% DZR
  • Potasiu: 262mg, 6%, DZR
  • Fier: 1.8mg, 10% DZR

Beneficiile consumului de tărâțe de Psyllium

tarate de psyllium beneficiiCurăță colonul și ajută împotriva constipației

Adăugarea alimentelor bogate în fibre, cum ar fi Psyllium, în dietă sunt de mare ajutor pentru sănătatea și bunăstarea organismului și joacă un rol crucial în digestie, favorizând tranzitul eficient.

Supranumite și „mătura colonului”, tărâțele de Psyllium ajută la evacuarea toxinelor din colon, formând un burete care elimină placa mucoidală din intestine. În plus, stimulează detoxifierea intestinului subțire și curățarea colonului, aspecte extrem de benefice mai ales în cazul unui colon iritabil. Consumul regulat de tărâțe de Psyllium poate oferi alinare, deoarece acestea contribuie la calmarea mucoasei intestinale și la prevenirea iritațiilor.

Citește și Ce înseamnă colon iritabil: simptome, tratament și cauze.

Psyllium este cunoscut pentru capacitatea sa de a îmbunătăți frecvența scaunelor. Atunci când este consumat, psyllium atrage apă în intestin, facilitând înmuierea scaunului și, implicit, eliminarea mai ușoară. De asemenea, acționează ca un prebiotic, hrănind bacteriile benefice din intestin și promovând astfel creșterea lor. Este important de reținut însă că pentru a facilita înmuierea scaunului trebuie consumată apă suficientă după folosirea tărâțelor de Psyllium. În caz contrar, scaunul se va întări și apar dureri abdominale.

Tărâțe de Psyllium

Tărâțele de Psyllium sunt un aliat valoros în călătoria ta către o alimentație sănătoasă, având beneficii extraordinare pentru sănătate, care includ:reglarea tranzitului intestinal, scăderea nivelului de zahăr din sânge sau controlul greutății.

 

Totodată, consumul tărâțelor de Psyllium contribuie la eliminarea reziduurilor și acționează ca un laxativ natural, ceea ce te ajută să previi sau să scapi de constipație

Conform unui studiu efectuat pe persoane cu diabet de tip 2 și constipație cronică, consumul a 10 grame de Psyllium de două ori pe zi, timp de 12 săptămâni, a dus la îmbunătățiri semnificative ale simptomelor de constipație. Un alt studiu similar a observat că Psylliumul a avut efecte benefice asupra constipației la femei prin ajustarea compoziției microbiomului intestinal (2).

Pot ajuta la scăderea nivelului de colesterol

Printre beneficiile tărâțelor de Psyllium este și acela că pot contribui la scăderea nivelului de colesterol. Tărâțele de Psyllium atrag în tranzitul lor prin tractul intestinal acizii grași, eliminându-i din organism și stimulând ficatul să utilizeze rezervele de colesterol pentru a produce mai mulți acizi grași. 

Această acțiune contribuie la scăderea nivelului colesterolului „rău” (LDL), în timp ce nivelul colesterolului „bun” (HDL) crește, proporțional cu doza de Psyllium consumată în mod regulat. Acest lucru, la rândul său, reduce riscul de ateroscleroză („întărirea arterelor”) (3).

Află mai multe informații din ghidul nostru cu alimente care scad colesterolul. 

Alte studii arată cum o dietă ce include tărâțe de Psyllium au efecte benefice și asupra altor factori care pot afecta sănătatea inimii. Pe lângă îmbunătățirea nivelului de colesterol, consumul de Psyllium poate contribui și la reducerea tensiunii arteriale, ceea ce poate diminua riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.

Citește mai multe despre alimentele care scad tensiunea arterială.

Reduc pofta de mâncare și ajută la slăbit

Deoarece se deplasează mai lent prin tractul digestiv și încetinesc absorbția nutrienților, fibrele solubile, cum este și Psylliumul, mențin senzația de sațietate pentru o perioadă mai îndelungată. Datorită capacității lor de a induce senzația de sațietate, tărâțele de Psyllium pot reduce semnificativ pofta de mâncare, astfel vei putea să-ți menții sub control greutatea corporală mai ușor. Practic, te saturi mai repede și nu vei mai simți nevoia de mese abundente. Mai mult de atât, tărâțele de Psyllium inhibă apetitul fără a afecta nivelul de energie.

Ajută la scăderea nivelului glicemiei

Conform cercetărilor, o dietă bogată în fibre, în special solubile, îmbunătățesc metabolismul carbohidraților deoarece încetinesc absorbția zahărului în sânge după mese. Un astfel de studiu a monitorizat 56 de pacienți care au consumat 10 grame de Psyllium, împărțite în două doze zilnice, pe parcursul a două luni. Până la finalul cercetării, nivelul glicemiei acestora scăzuse cu 11%. Diverse alte studii au indicat existența unei corelații între dozajul de Psyllium prescris și scăderea, direct proporțională, a glicemiei. 

De asemenea, dacă ai diabet de tip 2, studiile arată că administrarea de tărâțe de psyllium înainte de masă, poate încetini absorbția carbohidraților și poate preveni creșterile semnificative ale glicemiei după masă. (6)

Pot fi un remediu pentru diaree

Deși poate părea ușor ciudat faptul că un remediu pentru constipație poate fi eficient și în cazurile de diaree, s-a observat însă de-a lungul timpului, că tărâțele de Psyllium au efect benefic și în a calma formele ușoare de diaree. Acestea acționează ca un agent de absorbție a apei, ceea ce crește densitatea scaunului, reglează tranzitul intestinal și încetinește transportul materiilor fecale spre colon (7).

Pot fi de ajutor la prevenirea cancerului de colon

Tărâțele de Psyllium pot elimina gazele, combat balonarea și ajuta la eliminarea substanțelor toxice acumulate. Ele acționează ca un fel de pansament emolient pentru colonul tău. Datorită consumului de Psyllium se reglează tranzitul alimentelor în intestine și întreg organismul este protejat și apărat de apariția unor afecțiuni mai grave, printre care se numără și cancerul de colon.

beneficii tarate de psylliumÎn plus, Psyllium stimulează producția de sucuri biliare, facilitând astfel metabolizarea colesterolului atât în ficat, cât și în sânge. Dacă ar trebui să sumarizăm toate beneficiile consumului de Psyllium în doar trei cuvinte, acestea ar fi: factor de echilibru.

Tărâțele de psyllium pot fi un aliat de nădejde în cosmetică

Tărâțele de Psyllium au proprietăți benefice nu doar atunci când sunt folosite intern, ci și pentru uz extern, în preparate cosmetice, în special în măștile de față făcute acasă. Acestea acționează atât ca un exfoliant delicat, datorită texturii lor, cât și ca un agent de îngroșare care leagă toate celelalte ingrediente laolaltă. Astfel, orice mască preparată în casă se va aplica mai ușor și va putea fi lăsată să acționeze fără a se dezintegra pe parcursul folosirii.

Când este adăugat în apă fierbinte și apoi răcită, Psylliumul se transformă într-o mască cu proprietăți antiinflamatoare, care poate ajuta la reducerea oboselii, a acneei, a înțepăturilor de insecte și a arsurilor solare.

Pentru a prepara un gel din tărâțe de Psyllium, adaugă o linguriță de tărâțe la o lingură de apă caldă și obțional adaugă și o lingură de ulei de cocos. Lasă câteva minute să se transforme în gel și aplica pe fața curată. Păstrează masca timp de 20 de minute pe față, după care clătește cu multă apă, fară a folosi săpun sau alte geluri de curățare.

Tărâțe de Psyllium

Consumul regulat de tărâțe de Psyllium ajută la menținerea tractului intestinal sănătos, iar organismul va beneficia de mai multă energie și își va îmbunătăți capacitatea de absorbție a diferitelor substanțe nutritive.

Care este cantitatea recomandată de tărâțe de Psyllium?

Doza recomandată în mod normal este de maxim 5-10 grame (2 ligurițe) de tărâțe împreună cu un pahar de 250 ml de apă. Spre deosebire de alte tipuri de semințe, Psyllium trebuie băut imediat ce l-ai amestecat cu lichidul, pentru ca gelul rezultat să se formeze în stomac, și nu în paharul pe care îl bei. 

În cazul în care organismul tău nu este obișnuit cu consumul de fibre, este indicat să începi cu o cantitate mică și să o crești treptat, pentru a evita efectele secundare, cum ar fi balonare, flatulență și crampele stomacale. De asemenea, este important să te hidratezi pe parcursul zilei, dacă ai consumat tărâțe de Psyllium, și să bei cel puțin 6 până la 8 pahare de apă.

Studiile privind administrarea Psylliumului împotriva constipație recomandă între 5 și 10 grame (g) de Psyllium luate zilnic într-o singură doză. Această doză este în general considerată sigură și bine tolerată (2).

Tărâțe de Psyllium contraindicații

În general, tărâțele de Psyllium nu prezintă contraindicații majore atunci când sunt consumate în limitele recomandate și însoțite de o cantitate suficientă de lichid. În plus, Psylliumul nu are contraindicații pentru femeile însărcinate și este chiar recomandat celor care se confruntă cu constipația în perioada sarcinii.

Cu toate astea, e important să ai în vedere următoarele contraindicații și efecte secundare asociate consumului de tărâțe de Psyllium:

  • Interacțiune cu alte medicamente: Psylliumul poate interacționa cu anumite medicamente, afectând absorbția acestora în organism. Persoanele care iau medicamente pentru diabet, epilepsie, boli de inimă sau alte afecțiuni trebuie să discute cu medicul înainte de a începe să consume tărâțe de Psyllium.
  • Obstrucție intestinală: Consumul de tărâțe de Psyllium fără o cantitate suficientă de lichid poate provoca blocaje intestinale, constipație sau chiar deshidratare. Este esențial să bei multă apă atunci când iei tărâțe de Psyllium pentru a evita aceste probleme.
  • Alergii: Deși rare, există posibilitatea ca unele persoane să fie alergice la Psyllium. Simptomele alergice pot include erupții cutanate, mâncărime, umflături sau dificultăți respiratorii. În cazul în care apar astfel de simptome, trebuie să oprești imediat consumul de Psyllium și să consulți un medic.
  • Flatulență și balonare: Consumul de tărâțe de Psyllium poate provoca uneori flatulență și balonare, în special la începutul utilizării sau în cazul unei doze prea mari.
  • Disconfort abdominal: Unele persoane pot experimenta disconfort abdominal, crampe sau senzație de plenitudine excesivă după administrarea tărâțelor de Psyllium.

Este important să urmezi recomandările de dozare și să bei suficientă apă atunci când iei tărâțe de Psyllium pentru a minimiza riscul de efecte secundare și pentru a te bucura din plin de beneficiile lor pentru sănătate. Dacă experimentezi orice efecte secundare neplăcute sau dacă ai preocupări cu privire la utilizarea Psyllium-ului, este recomandat să discuți cu un medic înainte să le incluzi în dieta zilnică.

Cum se consumă tărâțele de Psyllium: administrare

Este important să ții cont că tărâțele de psyllium absorb o cantitate mare de lichid, așa că pot duce la deshidratare dacă nu sunt însoțite de suficientă apă. Cantitatea zilnică poate fi împărțită în mai multe porții și consumată în diverse moduri, până când organismul se obișnuiește.

tarate de psyllium administrareConsumate cu aproximativ 30 de minute înainte de masă, împreună cu un pahar de apă, tărâțele de psyllium își măresc volumul în stomac, inducând o senzație de sațietate. Astfel, vei fi mai puțin tentat să consumi alimente în exces și, în schimb, vei reduce cantitatea de alimente ingerate, ceea ce poate contribui la menținerea greutății în timp. Pe termen lung, stomacul, dilatat de obiceiurile alimentare repetate, va reveni la dimensiunile sale sănătoase, iar senzația de foame se va diminua în mod natural.

Dacă te întrebi cum se consumă tărâțele de Psyllium în bucătărie, ei bine.. trebuie să știi că sunt o mulțime de variante și rețete pe care le poți prepara cu ajutorul lor. La fel ca și în cazul semințelor de chia sau semințelor de in, tărâțele de Psyllium sunt un aliat fantastic pe care îl poți include în iaurturi, deserturi, smoothie-uri, supe, sucuri naturale din fructe și legume sau chiar în lapte vegetal. 

De asemenea, pot fi incluse în compoziția biscuiților sau altor prăjituri vegane. Iar pentru cei care adoră mirosul pâinii proaspăt scoase din cuptor, tărâțele de Psyllium pot fi incluse și în compoziția pâinicilor făcute în casă

Rețete delicioase cu tărâțe de Psyllium

Datorită proprietăților benefice, tărâțele de Psyllium sunt recomandate atât celor care își doresc o alimentație sănătoasă și echilibrată, dar și celor care urmează un regim vegetarian, vegan sau raw vegan. Iar conținutul bogat în fibre și proteine le recomandă și în cazul dietelor pentru slăbit.

Totuși, pentru a preveni eventualele efecte secundare, se recomandă introducerea treptată în alimentație a tărâțelor de Psyllium sau a preparatelor care le conțin.

Iată câteva rețete delicioase care includ tărâțe de Psyllium:

Ciorbă de perișoare vegetale

psyllium beneficiiCu siguranță v-ați întrebat cel puțin măcar o dată ce să mai bucătăriți, astfel încât să diversificați meniul și să vă satisfaceți gusturile. Propunerea de astăzi aduce în prim plan un preparat-vedetă la noi – și anume ciorba. Sugestia noastră este o ciorbă sănătoasă și delicioasă, o rețetă reinterpretată și adaptată în special pentru cei care nu consumă produse de origine animală. 

Află care sunt toți pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a prepara o ciorbă de perișoare vegetale cu tărâțe de Psyllium.

Tartă de curmale cu tărâțe de Psyllium

psyllium proprietatiTarta de curmale este desertul perfect mai ales pentru cei care vor ceva rapid, sănătos, gustos și ușor de preparat. Tarta de curmale nu conține zahăr adăugat, gustul său dulce este dat integral de zaharurile din curmale și din miere, așa că este foarte potrivită și pentru cei mai mici membri ai familiei, care învață astfel să consume dulciuri sănătoase. 

Descoperă cât de simplu și rapid se prepară delicioasa tartă de curmale

Tarta raw cu karob fără coacere

tarate de psylliumTarta raw cu karob fără coacere este desertul ideal pentru pofticioșii care iubesc dulciurile, dar care te ajută să ai grijă și de sănătatea ta. Nu doar că este un dulce delicios, care aduce prin componentele sale foarte multe beneficii sănătății tale, dar nici nu va trebui să folosești în prepararea sa cuptorul, așadar gătitul devine ușor și pentru cei care nu sunt masterchefi în bucătărie.

Află care sunt toți pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a prepara tarta raw cu karob fără coacere.

Cum mai poți folosi tărâțele de Psyllium în bucătărie:

  • ca un fel de liant alimentar, înlocuind ouăle – în cazul în care vrei să pregătești biscuiți sau alte deserturi delicioase și nu vrei să folosești ouă, poți să le înlocuiești cu gelul din tărațe de Psyllium. Acesta are exact aceeași proprietate ca și ouăle: leagă ingredientele dintr-un preparat și dă un gust bun. Modul de pregătire este extrem de simplu: la o linguriță de tărâțe de Psyllium, adaugă o lingură de apă, amestecă-le bine și apoi lasă-le timp de un sfert de oră, astfel încât amestecul să capete consistența dorită. După acest timp, nu îți rămâne decât să le adaugi celorlalte ingrediente din prăjitura ta.
  • topping pentru cereale și iaurt – presară o linguriță de tărâțe de Psyllium pe cerealele tale preferate sau amestecă-le în iaurt. Această metodă simplă adaugă textură și fibre fără a afecta gustul.
  • în omlete și clătite sănătoase – adaugă o lingură de tărațe de Psyllium în aluatul pentru omlete sau clătite. Le va oferi o textură moale și le va face mai sățioase.

Prepară rețete gustoase și sănătoase cu tărâțele de Psyllium de la SanoVita și profită pe deplin de toate proprietățile lor!

Cu beneficiile lor notabile care includ: reglarea tranzitului intestinal, scăderea nivelului de zahăr din sânge sau controlul greutății, tărâțele de Psyllium sunt un aliat valoros în călătoria ta către o alimentație sănătoasă. 

Este, de asemenea, important să fii conștient de potențialele efecte secundare și să consulți un medic specialist înainte de a le utiliza dacă ai condiții medicale preexistente sau iei medicamente.

Tărâțele de Psyllium sunt un supliment alimentar și nu ar trebui să înlocuiască o dietă echilibrată și sănătoasă, nici activitatea fizică regulată. Pentru a obține cele mai bune rezultate în controlul greutății, acestea ar trebui să facă parte dintr-un stil de viață sănătos care include un regim alimentar echilibrat și mișcare. 

Pornește de la rețetele Sano Vita și, în foarte scurt timp, garantat vei găsi modalități de a-ți crea propriile feluri de mâncare preferate, gustoase și mai ales, sănătoase. Atât în magazinul nostru online, dar și offline (în hypermaketuri, plafare etc.) găsești tărâțele SanoVita în diferite cantități în funcție de nevoi și preferințe.

Tărâțe de Psyllium

În general consumul de fibre este benefic pentru buna funcționare a organismului, iar tărâțele de Psyllium reprezintă unele dintre cele mai importante în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.