Acasă Gătesc gustos Flori comestibile: Care sunt și cum le consumăm

Flori comestibile: Care sunt și cum le consumăm

0
Flori comestibile: Care sunt și cum le consumăm

Florile sunt o minune a naturii și o reală plăcere pentru cei pasionați de grădinărit și pentru iubitorii de frumos deopotrivă. Putem admira florile în mediul lor natural, pe câmpii sau în grădină, dar și în interior, dacă le cultivăm în ghiveci sau le punem în vază ca decor principal.

Însă știai că unele flori nu sunt doar bune de admirat, dar pot fi și consumate? Există o serie de flori comestibile care pot decora o salată sau prăjiturile, adăugând o notă colorată și veselă. Acestea au și unele beneficii surprinzătoare pentru sănătatea ta, așa că ai numai avantaje dacă le consumi.

SanoVita te susține să descoperi noi moduri de a folosi plantele în alimentația ta. Ele au numeroși nutrienți și te ajută să profiți de toate beneficiile și remediile pe care natura înconjurătoare ni le oferă.

Ce flori sunt comestibile și cum le alegem?

Unele flori sunt comestibile și pot oferi preparatelor tale nu doar culoare, dar și o aromă unică. Acestea sunt folosite în mâncăruri din bucătăria universală și sunt din ce în ce mai populare în ultimii ani, deoarece pot fi tușa finală a unei farfurii sofisticate.

Acestea pot avea și beneficii pentru sănătatea ta și pot fi o sursă de nutrienți, antioxidanți sau au proprietăți calmante. Reține însă că nu toate florile sunt bune pentru consumul uman, așadar asigură-te că știi clar care sunt acelea înainte de a le mânca. Îți prezentăm în continuare câteva flori ce le poți folosi în preparatele tale, deși paleta de flori comestibile este mult mai vastă, noi îți recomandăm să te concentrezi pe acestea, fiind mai la îndemână și mai ușor de recunoscut și cel mai probabil cu unele dintre ele ești deja familiarizat.

Begonia

Begonia este o plantă cu flori viu colorate originară din zonele tropicale și subtropicale. Aceasta se folosește mai ales ca plantă de decor, dar florile sale sunt și comestibile. Petalele pot fi folosite pentru a garnisi salate sau preparate dulci sau poți face o infuzie cufundând floarea întreagă în apă fierbinte. Gustul begoniei este unul ușor acrișor, care amintește de citrice.

Păpădia

Păpădiile sunt considerate teoretic buruieni ce cresc singure, însă acestea au numeroase întrebuințări. Frunzele au un gust amărui și pot fi adăugate în salate, dar și florile sunt comestibile. Le poți consuma crude peste salată și oferă un gust ușor amărui. Acestea sunt și foarte nutritive, dar și aromate.

Albăstrelele

Albăstrele sunt niște flori micuțe ce cresc pe câmp și au o culoare albastru viu, de unde și numele. Acestea sunt originare din Europa și în general sunt flori sălbatice, dar pot fi și cultivate. Florile de albăstrele pot decora orice salată, mâncare de legume sau deserturi. Aroma lor este una destul de neutră, ușor condimentată, așadar se potrivesc oricărui preparat, dulce sau sărat.

Liliacul

Liliacul este un arbust prezent și în țara noastră, ce face parte din familia măslinului. Florile sale albe, lila sau mov intens emană un parfum superb care se simtă peste tot în aer în perioada lor de înflorire – primăvara. Florile se pot consuma infuzate în apă sau date prin zahăr ca decor comestibil pentru prăjituri. Sau poți orna salatele tale de primăvară cu aceste flori delicate și sigur vei face impresie la orice masă.

Florile de tei

Florile de tei au un parfum puternic și inconfundabil, atunci când înflorește la începutul verii. Pomii pot crește mari și produc cantități mari de flori parfumate. Acestea se pot folosi la ceaiuri, infuzate în apă fierbinte. Ceaiul are proprietăți de calmare și stimulare a somnului natural, așadar este cel mai bine să-l consumi seara, înainte de culcare. Poți consuma florile și proaspete și îți recomandăm să folosești doar floricelele acelea mici, galben pal, în salate, la înghețate sau chiar pe pateuri.

Trandafirul

Trandafirii sunt unele dintre cele mai apreciate flori de pe planetă, un simbol al iubirii și eleganței. Planta poate fi ori sub formă de arbust cățărător, ori o tulpină cu spini ce crește de la nivelul solului. Există câteva sute de specii de trandafiri, fiecare cu propria variație de parfum și de culoare. Toate speciile de trandafiri au petale comestibile – acestea pot fi infuzate în apă fierbinte sau puse peste torturi. Unii trandafiri pitici cu o aromă mai dulce pot fi folosiți pentru a obține o dulceață de trandafiri delicioasă. Ai putea usca petalele ca apoi să le râșnești să să folosești pudra pe post de colorant la cremele torturilor.

Trifoiul roșu

Trifoiul roșu este o plantă nativă din Europa, Asia și Africa care poate crește natural, dar este și cultivată pentru animale. Frunzele sunt grupate câte trei, de aici și numele de trifoi, iar florile sunt micuțe, în formă de bulgăre. În tradiția indiană, planta este cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii, antispastice și expectorante. Florile se pot mânca crude sau deshidratate și presărate pe orice preparat de legume.

Salcâmul

Salcâmul este un arbore mediu, cu frunze rotunde și flori multe, dispuse în ciorchine. Parfumul deosebit și gustul dulce al florilor sunt foarte apreciate, iar mierea de salcâm este și ea bine cunoscută pentru gustul parfumat. Florile bine spălate se pot adăuga în orice aluat de prăjitură, clătite sau gogoși – gustul lor dulce și floral le face perfecte pentru acest tip de preparate.

Valeriana

Valeriana este o plantă cu flori albe sau roz folosită pe scară largă pentru proprietățile sale medicinale. Aceasta este o sursă importantă de GABA – o substanță ce controlează impulsurile nervoase. Așadar extractul de valeriană este utilizat în suplimente cu un efect de calmare natural, dar stimulează și somnul. Floarea de valeriană se poate consuma și ea sub formă de infuzie, cel mai bine seara la culcare.

Mușcata

Mușcata este o plantă înfloritoare foarte des întâlnită în zonele temperate. Are peste 400 de specii, cu numeroase culori și combinații de culori. Aceasta nu este doar o plantă ornamentală foarte frumoasă și ușor de cultivat, dar florile sale pot fi și consumate. Încearcă să pui florile de mușcată pe preparate dulci sau în salate și savurează aroma florală sau care aduce aminte de citrice, în funcție de specia aleasă.

Gălbenelele

Gălbenele sunt plante pitice ce înfloresc de două ori pe an și fac flori în diverse nuanțe de galben. Proprietățile lor medicinale sunt cunoscute din timpuri vechi – gălbenelele sunt antiinflamatoare și calmante fiind folosite și în cazul dermatitelor. Florile pot fi consumate crude sau opărite în preparate dulci sau sărate sau infuzate în ceai.

Gladiola

Gladiolele sunt plante perene ce provin din aceeași familie cu irisul. Florile apar la sfârșitul verii și sunt dispuse de-a lungul tulpinei lungi și au diverse culori, de la alb la nuanțe de roz și portocaliu. Florile de gladiolă pot fi consumate crude în salate sau preparate dulci, având un gust destul de neutru, sau pot fi umplute.

Idei de servire a florilor care sunt aproape prea frumoase să le mănânci

Acum că ai o listă cu exemple de flori pe care le poți consuma, să vedem și cele mai bune moduri de a le încorpora în preparate. Fie că vorbim de ceaiuri sau preparate mai elaborate, florile sunt delicioase și pot da o notă de final inedită.

Cuburi de gheață cu flori comestibile

Ce-ai zice de niște cuburi de gheață deosebite pentru băuturile tale răcoritoare? Poți încerca să alegi flori comestibile (preferabil unele mai mărunte) și să le pui într-o tăviță pentru gheață. Adaugă apă și pune tăvița la congelator peste noapte.

Poți pune cuburile peste o limonadă delicioasă îndulcită cu zahăr brut; nu doar că vor arăta spectaculos, dar vor aduce și un plus de aromă. Poți folosi aceste cuburi de gheață și pentru ceaiuri de plante – pune-le la final pentru o variantă răcoritoare.

Ornatul prăjiturilor cu flori comestibile

Florile sunt decorul perfect pentru orice prăjitură sau tort, adăugând o notă colorată și veselă. Încearcă această rețetă de negrese cu fructe confiate, care conține pudră de roșcove în loc de cacao pentru culoarea specifică. O altă variantă este să decorezi torturile cu flori, fie simple sau date prin zahăr. Poți alege această rețetă de tort raw vegan în două culori și să adaugi câteva flori pentru un aspect special.

Latte de lavandă

Acesta un latte mai special decât orice ai încercat vreodată, deoarece este o variantă vegană cu un adaos inedit. Începe prin a infuza câteva flori de lavandă în apă fierbinte, apoi adaugă băutură vegetală de migdale și un îndulcitor la alegere. Consumă această băutură caldă, dulceagă și bucură-te de aroma unică de lavandă.

Flori de gheață cu fructe confiate

Un alt mod bun de a include florile în obiceiurile tale alimentare este să faci un tip de acadele înghețate cu flori și fructe confiate. Pentru asta ai nevoie de forme de acadele sau înghețată pe băț și câteva bețe. Prepară un piure de fructe din piersici de exemplu și combină-l cu un sirop sau suc natural de fructe. Adaugă câteva flori comestibile în amestec, dar și bucăți de fructe confiate. Pune-le la congelator peste noapte în forme, apoi savurează-le cu cei dragi.

Alege flori comestibile pentru preparatele tale

Florile sunt mai mult decât o priveliște frumoasă – unele pot fi adăugate în preparate dulci sau sărate pentru o extra aromă surprinzătoare. Unele dintre acestea au și diverse beneficii pentru sănătate, precum proprietăți calmante sau de stimulare a somnului. SanoVita te încurajează să cauți soluții în natură pentru aceste efecte benefice asupra organismului și gusturi noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.